vineri, 30 mai 2008
La rascruce de vanturi
Portocala Mecanica. Filmul.
Portocala Mecanica este o adaptare a romanului cu acelasi nume al lui Anthony Burgess (1962) realizata in 1971 de catre Stanley Kubrick. Actiunea se petrece in Marea Britanie, in 1995, unde Alex DeLarge (Malcom McDowell) este un delicvent de 16 ani carismatic si psihopat, care nu putea rezista fetelor dragute, violentei sau muzicii lui Beethoven. El este capul unei gasti de criminali. El descopera in curand ca amicii lui nu il mai vor ca lider, complotand impotriva lui. In cele din urma el ajunge la inchisoare. Acolo el semneaza ca voluntar al unor experimente lansate de catre guvern, in scopul de a reduce violenta in societate. Este torturat cu filme cu violenta excesiva, precum si cu muzica clasica. Dupa ce tratamentul s-a incheiat, Alex a fost trimis acasa, insa familia sa l-a "inlocuit" cu un chirias. Umbland prin Londra, el ajunge la casa unui scriitor a carui sotie fusese batuta, violata si omorata de catre Alex si prietenii sai. Mr Alexander il primeste pe Alex la el, folosindu-l impotriva guvernului, deoarece a auzit de cazul sau din ziare. Acesta isi da seama cine e Alex de fapt cand il aude cantand sub dus " Singing in the Rain " , melodie pe care o canta in noaptea in care i-a violat sotia. Mr Alexander incearca sa il drogheze pe Alex si sa il tortureze fortandu-l sa asculte Simfonia a Noua a lui Beethoven, inchizandu-l intr-o camera cu muzica la maxim. Baiatul incearca sa se sinucida, aruncandu-se de la geam, insa supravietuieste. Pe timpul recuperarii, este vizitat de Ministrul de Interne care a aranjat de la inceput tratamentul si ii pune lui Alex Simfonia A Noua, nestarnind nici un fel de reactie fizica de data aceasta. Cei doi fac o intelegere, lui Alex i se propune sa ii ajute la o campanie de publicitate in care el va demonstra tuturor ca tratamentul a functionat.
Acest film a fost interzis in Anglia timp de 30 de ani datorita continutului. Extrem de violent, insa si comic in anumite situatii, filmul este original, filmat excelent. Malcom McDowell este un actor nascut special pentru rolul lui Alex DeLarge.
Stanley Kubrick este producatorul si regizorul filmului, iar muzica clasica, este excelent aleasa de catre Wendy Carlos.
Ideea filmului pleaca de la " BUNATATE " . Dupa tratament, Alex devine un om BUN al societatii, insa nu dupa vointa sa, ci obligat de guvern, si nu vine din interior, asa cum este natural.
miercuri, 28 mai 2008
Nana - un anime de succes
Nana este un anime care a fost realizat dupa manga Nana desenata de Ai Yazawa.
Anime-ul le infatiseaza pe cele doua personaje principale feminine, amandoua numite Nana, care au plecat din orasul lor pentru a veni in Tokyo sa-si implineasca visele.
Nana Osaki si Nana Komatsu s-au intalnit in tren si au realizat ca exista multe coincidente intre el: ambele se numesc Nana, ambele au 20 de ani si ambele pornesc intr-o calatorie spre Tokyo pentru implinirea viselor.
Nana Osaki vrea sa devina un star rock pentru a-i demonstra fostului ei prieten, Ren Houjo (care actual este faimosul chitarist al formatie Trapnest), ca si ea poate deveni faimoasa facand ceea ce-i place, cantand.
Nana Komatsu vrea sa se mute cu prietenul ei Shoji Endo. Nana, foarte visatoare, crede ca, daca se muta cu Shoji, aceasta va fi fericita.
Ajungand la Tokyo cele doua Nana se despart, crezand ca nu se vor mai intalni niciodata, insa printr-o serie de coincidente, acestea ajung sa locuiasca impreuna, devenind prietene foarte bune.
Nana Komatsu ajunge sa aiba probleme in dragoste, trecand de la Shoji, la Takumi (basistul formatiei Trapnest) apoi la Nobu (chitaristul formatiei Blast sau Black Stones-formatia Nanei Osaki), si din nou la Takumi (deoarece aceasta ramane insarcinata cu el).
Nana Osaki ajunge sa-si formeze formatia dorita, doi din membrii acesteia erau membrii din fosta formatie, Yasu si Nobu, si noul venit Shin (un basist de exceptie, tanar si rebel). Ea ajunge pana la urma sa se intalnesca din nou cu Ren, moment in care cei doi isi aduc aminte de cat de mult se iubeau si ajungand sa fie din nou impreuna.
Povestea le pune in evidenta pe cele doua Nana, cu problemele lor de dragoste, cariera, bani si debutul formatie Blast care incearca sa concureze cu formatia Trapnest, prima parte a anime-ului fiind prezentata din punctul de vedere al lui Nana Komatsu, iar a doua parte din punctul de vedere al lui Nana Osaki. Fiecare personaj este pus in evidenta, talentele, calitatile si
defectele.
Anime-ul are 47 de episoade, acesta nu are un final concret, fiind continuat cu manga. Este desenat intr-un stil unic, in stilul Ai Yazawa: picioare extrem de lungi si subtiri, ochii mari, iar expresiile fetei uneori iesite din comun.
Soundtrack-ul anime-ului este unul de exceptie, fiind considerat ca o batalie intre doua formatii iar melodiile superbe capteaza atentia celui care urmareste anime-ul.
Primul episod:
Auditia lui Shin din episodul 10:
Primul live al formatiei Blast in Tokyo din episodul 15:
KINGS ON ICE - UN SHOW PLIN DE GRATIE
In cea de-a doua parte a spectacolului, Evgheni Pluşenko, pe muzica filmului "Zorba Grecul", a prezentat în premieră programul artistic pe care îl va susţine la Campionatele Europene de patinaj artistic din 2009. Acesta "zbura" pe gheata pe ritmul impus de vioara lui Marton, lasand impresia ca pluteste, nu ca patineaza. Din programul sau nu au lipsit piruete, salturi, triplu axel etc.
Evenimentul a lasat un gust amar de supra-comercializare care a umbrit putin talentul artistilor( printre care si patinatoarea Surya Bonaly). Totusi, partea vizuala si auditiva a spectacolului compenseaza cu mult, ne face sa uitam pentru un moment de realitate si sa visam cu ochii deschisi.
sâmbătă, 24 mai 2008
Nightwish, formatie de heavy metal simfonic face din concertele ei adevarate spectacole prin jocul de lumini puternice(in general albastru,verde si rosu), care coloreaza fumul,artificii, flacari care se imbina perfect cu muzica lasandu-ti amintiri pe care sa nu le poti uita prea usor.Eu iubesc aceasta trupa,iubesc muzica membrilor ei,dar lucrurile extraordinare pe care ei le fac pe scena ma impresioneaza si mai mult si cred ca voi ramane fana lor pe vecie.
marți, 20 mai 2008
In viziunea mea acest spectacol a fost plin de umor si de povesti pline de haz. Cred ca a vrut sa reprezinte viziunea romaneasca asupra sufletului lumii. Aproape orice activitate omeneasca ce reprezinta conditia individului si a societatii a fost prezenta, scenele s-au derulat in imagini si ritmuri extraordinare, unde artele martiale se intalnesc cu valsul, iar parodia la adresa unor sintagme din filmul japonez e contrapunctata de vitalitatea unui dans popular romanesc. Spectacolul s-a bazat pe step, pantomima, dans, lumini si muzica, spirit si emotie. Cel mai mult m-a impresionat coregrafia si expresivitatea actorilor. Actorii au reusit sa transmita emotii puternice. Totul a fost pus la punct, ma refer la problemele tehnice de sonorizare si lumini.
Acesta este filmul despre care doresc sa scriu aceasta recenzie , (sper ca nu este cam tarziu sa o mai scriu
Se numeste "My sassy girl" si l-am vazut cat de cat recent asta insemnand acum o luna... Este un film atat drama ,cat si thriler,cat si o comedie, o comedie romantica. La inceput filmul mi s-a parut ceva obisnuit , banal poate, insa pe parcurs am observat ca nu e chiar asa, ajungand chiar sa mi si placa....
Este un film in regia lui: Yann Samuell si a aparut in 2007.
Este o poveste de dragoste care incepe foarte ciudat. Personajul principal isi intalneste viitoarea iubita intr-o statie de metrou cand o vede incercand sa se arunce in fata sinelor . El o salveaza, observa ca bause cam mult si o duce intr-o camera de hotel pentru a se odihni, lucru care-i cauzeaza multe probleme.... cu legea.... intr-un final cei doi se indragostesc...insa asa cum e si normal ceva tot le sta in cale: fata este nevoita sa plece din oras, cei doi promitandu-si ca se vor intalni dupa o anumita perioada de timp la umbra unui copac special pentru amandoi.Acest lucru nu se intampla, intalnirea propriu-zisa a celor doi realizandu-se cu ajutorul unei rude a baiatului (care de foarte multi ani isi dorea sa le faca cunostiinta , fara sa stie ca cei doi chiar se cunosc de dinainte!)
Finalul este unul reusit si fericit ca in majoritatea povestilor de acest fel... cei doi raman impreuna!
Dupa parerea mea este un film care merita vazut , pentru ca are o multime de scene comice(sptre exemplu cand ea incepe sa-l bata fara a fi vinovat...cum reactioneaza cineva cand o fata incepe sa-l bata mar pe un baiat?! ..incepe sa rada nu?)
Daca doreste cineva sa vada un mic filmulet despre acest film poate accesa urmatoarea adresa :http://www.youtube.com/watch?v=AxwMvZKY4Ro
marți, 13 mai 2008
Edvard Munch
Edvard Munch a fost un pictor norvegian, unul dintre pionerii artei moderne, considerat precursor al expresionismului, mai cu seamă un reprezentant al tradiţiei artistice europene decât a celei norvegiene. A fost prin natura sa un solitar, dar, paradoxal, l-au interesat foarte mult relaţiile interumane, care vor reprezenta esenţa creaţiei sale.
^(Edvard Munch- "Autoportret cu tigareta")
Edvard Munch se naşte la 12 decembrie 1863 la Loyten, în comitatul norvegian Hedmark. În 1881 intră la Şcoala Regală de Desen din Christiania (astăzi Oslo) şi se formează sub îndrumarea sculptorului Julius Middelthun. În 1882 frecventează atelierul lui Christian Krohg şi cursurile în aer liber conduse de Fritz Thaulow. Thaulow, apreciind talentul lui Munch, se hotărăşte să-i finanţeze o călătorie la Anvers şi Paris. Pleacă în 1885 la Paris, unde rămâne timp de patru săptămâni, şi ia contact cu cercurile artistice pariziene, fiind uimit de pictorii impresionişti. În 1889 organizează la Christiania prima sa expoziţie personală iar în 1892 participă la expoziţia Asociaţiei Artiştilor Berlinezi. În Berlin, realizează primele gravuri şi litografii. În timpul următoarei călătorii la Paris (1896) îşi expune lucrările la Salonul Artiştilor Independenţi şi la galeria Bing. Munch se îndepărtează de limbajul artistic impresionist, fiind mai interesat de valorile decorative şi de expresivitatea liniilor. În cadrul expoziţiei Secesiunii din Berlin (1902) expune 22 tablouri din ciclul Frize de viaţă. La Berlin, face primii paşi în domeniul graficii şi execută în special acvaforte şi litografii. În toamna anului 1908 se internează într-o clinică din Copenhaga din cauza unei accentuate depresiuni afective. În 1910 începe lucrările de decorare a Universităţii din Christiania. Timp de şapte ani pictează 11 pânze monumentale care ilustrează forţele eterne, dătătoare de viaţă: Soarele Istoria, Alma Mater (Universitatea, simbolul Ştiinţei). Între timp, - după 1933 - în Germania, autorităţile naziste îi consideră operele drept "degenerate" şi sunt retrase din muzeele germane. În perioada de ocupaţie a Norvegiei, Munch trăieşte retras în casa lui din Ekely, unde moare la 23 ianuarie 1944, la o lună după ce împlinise 80 de ani.
Tipatul (Skrik):
Opera lui Munch
Educaţia artistică a lui Munch în Norvegia se desfăşurase în spiritul tradiţiei naturaliste. Mai târziu, intrând în contact cu arta europeană şi mai ales cu cea franceză şi germană, artistul îşi elaborează propriul stil distinct. Atât picturile sale cât şi lucrările grafice se evidenţiază printr-un îndrăzneţ caracter inovator în sfera mijloacelor de realizare a operelor şi printr-o expresivitate abstractă a formelor.
Pictând tabloul Ţipătul, Edvard Munch pătrunde în lumea fricii şi a singurătăţii. În prim plan ţipă un om, al cărui trup contorsionat convulsiv şi gestul mâinilor care cuprind capul trădează o spaimă nemăsurată. Chipul gălbui se armonizează cu craniul cadaveric. Culorile mediului simbolizează starea psihică a personajului, albastrul întunecat reţine glasul sfâşietor şi-l reflectă cu ecou într-un golf larg, până sub cerul strălucitor , de un roşu sângeriu. În afara tabloului reprodus aici, de altfel cel mai cunoscut şi care se găsea în Galeria Naţională din Oslo, de unde a fost furat, mai există alte cincizeci versiuni diferite ale Ţipătului. Originalul furat a fost găsit în 2006.
Dansul vieţii, cel mai mare tablou din ciclul Frizele de viaţă, ilustrează amintirile, dorinţele, dezamăgirile şi experienţele artistului. Munch transformă o distracţie plăcută, cum este dansul, într-un balet al nălucilor.Moştenirea lui Munch
Măiestria cu care Munch a reuşit să dezvăluie secretele ascunse ale temelor abordate va fi un exemplu pe care îl vor urma mulţi alţi artişti. Ecourile surselor sale de inspiraţie sunt vizibile nu numai în lucrările expresioniştilor germani, ci şi în creaţia a doi pictori austrieci, Oskar Kokoschka şi Egon Schiele. Pictura lui Munch este studiată de asemenea cu atenţie de Lucian Freud, care a continuat la începutul activităţii sale artistice tradiţia germană a neorealismului (Neue Sachlichkeit). La fel ca Munch, Lucian Freud, servindu-se de liniaritatea desenului, reuşeşte să reproducă pe pânză propriile sale stări de spirit.
duminică, 11 mai 2008
Perfect Stranger[Seducatorul fara chip] (film 2007)
Grace ii da Rowenei toate email'urile de la acesta,ca dovezi a existentei unei relatii intre acestia doi,relatie care tocmai se terminase.
vineri, 9 mai 2008
Pablo Picasso este probabil cel mai faimos artist al secolului XX. El a fost cu siguranta unul dintre cei mai prolifici artisti:intr-o anumita perioada a vietii sale se zvonea ca putea picta chiar trei panze pe zi. Artistul era de asemenea extrem de multilateral, utilizand toate mijloacele imaginabile printre care creionul, acuarela, vopsele de ulei, carbunele, metalul, ghipsul sau resturi colectate din tomberoane. Personalitatea puternica a lui Picasso a dominat viata artistica avangardistica pana in preajma celui de-al doilea razboi mondial si el a fost unul dintre initiatorii schimbarilor radicale din domeniul picturii si al tipariturilor.
Pregatirea lui Picasso a inceput la Academia de Arta Lonja din Barcelona dar, incepand din 1900 a inceput sa-si petreaca luni intregi la Paris, unde s-a stabilit definitiv in 1904. La acea vreme capitala franceza era centrul artei mondiale si aici Pablo Picasso si-a manifestat pentru prima data stilul sau complet original, in care teme precum dezmostenitii societatii, saracia si disperarea erau zugravite cu o usoara tristete, in tonuri de albastru rece. Starea retinuta a tablourilor din Perioada albastra reflecta si perioada de saracie disperata din viata artistului. Picasso impartia un studio cu un prieten poet si dormeau cu randul in singurul pat existent. Uneori erau nevoiti chiar sa arda unele dintre lucrarile sau schitele pictorului pentru a incalzi incaperea.
Inspirandu-se unul de la celalalt, Picasso, Braque si Gris au distorsionat realitatea intr-o serie de suprfete intrepatrunse de culori si tonuri. Chiar daca tema principala a lucrarilor acestora devenea din ce in ce mai greu de deslusit, ea exista cu siguranta. Picasso considera intotdeauna ca trebuia sa inceapa cu ceva –o trasatura de penel, un scaun sau un personaj- pentru a atinge abstractul si, chiar si in cele mai austere lucrari cubiste, de obicei se pot identifica fragmentele unui obiect.
By Pipals (mi-am uitat parola)
Levi's Commercial
Alex Stefan (Nu imi mai stiu email-ul de utilizator.)
Renasterea
joi, 8 mai 2008
Filmul mut
Generatia noastra nu a prins epoca filmului mut si pentru mine cel putin filmul mut ramane o enigma.
Filmul mut e o insiruire de imagini, alb-negru, evident, care nu sunt insotite de sunet, asa cum suntem obisnuiti acum, iar comunicarea intre protagonisti apare sub forma de inserturi scrise.
Primul cinetograf, prezentat in 1894 in New York, functiona dupa principiul stroboscopului. Un an mai tarziu, fratii Auguste si Louis Lumiere au iesit la rampa cu cinematograful lor, ineditul fiind faptul ca imaginile au fost proiectate pe o panza. Timp de cativa ani, cinematograful a fost considerat o noutate.
Incepand cu 1900, cineastii si-au dat seama ca filmul poate fi folosit intr-un mod creativ, prezentand intamplari fictive si nu doar evenimente reale. Unul dintre promotorii acestei idei a fost Georges Melies. Filmul sau, "Calatorie pe luna" ( 1902 ) a aratat ca aparatul de filmat ofera sansa de a realiza diferite trucaje si efecte speciale.
Filmul lui Edwin J. Porter, "Jefuirea unui tren", a fost tot atat de important, dar din punctul de vedere al redarii unor intamplari reale, se pare ca au fost inserate cateva efecte speciale pentru a creste suspansul. Este vorba despre montajul paralel : doua siruri de actiuni diferite care se petrec in acelasi timp si sunt prezentate alternativ.
In anul 1910, existau deja cateva mii de sali de cinematograf in Europa si S.U.A.. "Nasterea unei natiuni" ( 1915 ) si "Nerabdarea" ( 1916 ) au fost la fel de spectaculoase,iar din punct de vedere artistic, au depasit cu mult productiile italiene si oricare alt film facut inainte. Acestea au fost create de regizorul american D.W.Griffith, considerat de specialistii in domeniu, primul geniu al cinematografiei. El s-a folosit cu maiestrie de tehnica montajului, avand mai multe camere de filmat pentru ca in imaginile inregistrate sa poata modifica distantele si unghiurile.
In 1927, mirajul filmului mut a inceput sa se stinga. " Cantaretul de jazz" a aparut pe ecrane insotit de muzica sincronizata cu imaginile si cu dialog intre protagonisti. Epoca filmului mut a luat sfarsit aproape instantaneu. A inceput epoca filmului sonor.
Alb-negru
Incepand cu 1900, cineastii si-au dat seama ca filmul poate fi folosit intr-un mod creativ, prezentand si intamplari fictive, nu doar evenimente reale. In anul 1910 existau deja cateva mii de sali de cinematograf in Europa si S.U.A. In 1927, mirajul filmului mut incepe sa dispara. Filmul " Cantaretul de jazz" a aparut pe ecrane insotit de sincronizarea muzicii cu imaginile si cu dialogul dintre actori. Epoca filmului mut a luat astfel sfarsit aproape instantaneu, lasand loc filmului sonor. "Natural, evolutiile tehnologice au condus spre schimbari sociale. Aparitia filmului a facut posibila aparitia unor noi indeletniciri, dar si a unor noi elemente ale socialului, precum vedetele.
Desigur ca acestea existau si inainte, in teatru de pilda, dar filmul a asigurat o acoperire mai mare in ceea ce priveste notorietatea", spune sociologul Arabela Baican. Pentru mai multa profunzime a mesajului, actorii din filmul mut (alesi in special dupa criteriul fotogeniei) foloseau din plin limbajul trupului si expresiile faciale. Chiar daca epoca filmului mut a fost una de pionerat pentru cinematografie, industria nu ducea lipsa de... dive recunoscute pentru frumusetea, talentul sau extravaganta lor. Lilian Gish, castigatoare a premiilor Academiei Americane de Film, a aparut pe marile ecrane inca din primele zile ale filmului mut, fiind unul dintre cele mai cunoscute staruri ale anilor 1910 si 1920.
Ea este recunoscuta drept "Prima-Doamna a Filmului Mut", iar primul sau rol a fost in "Inamicul Nevazut", devenind apoi vedeta unor filme precum "Nasterea unei natiuni" sau "Intoleranta". Chiar daca vremurile filmului mut erau mai conservatoare, nu se putea sa nu existe si bombe sexi. In aceea perioada, titlul a fost adjudecat de catre roscata Clara Bow. Originara din Brooklyn, Clara Bow a fost una dintre cele mai bine platite vedete ale perioadei. Printre filmele sale de succes se numara "Mantrap" (1926) si "Mamele dansatoare" (1926). Aparitia sonorului ii face cunoscut accentul de Brooklyn, iar acest lucru combinat cu probleme emotionale si de sanatate duc la declinul Clarei Bow.
Sfinxul si seducatoarele
O alta vedeta a filmului mut a fost si Louise Brooks care spre finalul vietii a devenit scriitor si critic specializat in filmul mut. Prima sa aparitie a avut loc in filmul "Strada oamenilor uitati", iar in Europa a devenit celebra cu rolul de vampa din "O fata in fiecare port". Mary Pickford, actrita de origine canadiana, cunoscuta drept "Iubita Americii (American SweetHeart), sau "Micuta Mary", nu doar ca s-a impus in lumea filmului mut, dar a fost si unul dintre fondatorii companiei United Artists.
O alta diva a filmului mut, care s-a bucurat de o reputatie de seducatoare a fost actrita de origine poloneza Pola Negri (nascuta Barbara Apolonia Chałupiec). Aceasta a devenit cunoscuta pentru rolurile de femeie fatala din filmul mut. Cunoscuta pentru stilul sau glamour, Pola Negri a intrat in atentia presei si pentru relatiile sale cu vedete cunoscute, precum Charlie Chaplin sau Rudolph Valentino. Cariera sa a intrat in declin incepand cu 1928 si datorita accentului sau nativ. Inegalabila Greta Garbo, supranumita "Sfinxul", a facut parte din epoca de aur a filmului mut.
Cele mai importante filme mute ale sale au fost: Torentul (1926), "Carnea si Diavolul" (1926) si "Dragoste" (1927). Aparitia sunetului nu a constituit o problema majora pentru Greta Garbo, al carui prim film sonorizat - Anna Cristina - s-a bucurat de un enorm succes (producatorii au ales sa faca reclama filmului folosind sloganul "Garbo vorbeste"). Recunoscuta pentru firea sa discreta si enigmatica. Greta Garbo a ales sa se retraga in plina glorie, preferand o viata retrasa in New York in locul Hoolywood-ului.
Greta Garbo
Gloria Swanson, o alta vedeta a filmului mut, a cerut sa fie distribuita intr-un film doar pentru distractie, dar producatorii i-au intuit talentul nativ si au angajat-o pentru o serie de filme. Gloria Swanson a fost cunoscuta nu doar pentru rolurile sale din comediile romantice mute, dar si pentru stilul vestimentar extravagant (diademe, blanuri, pietre pretioase). Aparitia sonorului a insemnat pentru cele mai multe dintre actritele filmului mut finalul carierei lor. Sonorul a adus o alta perspectiva asupra cinematografiei si o epoca a altor dive.
Charles Spencer Chaplin
Charles Spencer Chaplin s-a nascut la Londra, pe 16 aprilie 1889. In 1908 s-a alaturat companiei teatrale a lui Fred Karno, din care facea parte si Stan Laurel. In 1912 trupa a plecat intr-un turneu in Statele Unite, iar Chaplin s-a decis sa ramana acolo. Dupa un an, producatorul Mack Sennett l-a luat la Keystone Studio, care se mandreau deja cu nume precum Roscoe 'Fatty' Arbuckle, Mabel Normand, si Mack Swain. Dar Chaplin i-a surclasat pe acestia, reusind sa faca 35 de filme intr-un singur an.
Primul sau film a fost Making a Living (1914); insa urmatorul film, Kid Auto Races at Venice (1914), avea sa-i schimbe intreaga cariera. In aceasta pelicula purta pantaloni largi imprumutati de la Roscoe 'Fatty' Arbuckle, niste pantofi imensi de-ai lui Ford Sterling, o jacheta minuscula, o palarie melon si o mustata de marimea unei periute de dinti.
Incepand cu 1915, Chaplin a scris, regizat, produs si, desigur, jucat in toate filmele sale. S-a alaturat companiei Essanay Company, iar in 1917 erau lansate The Immigrant (1917) si Easy Street (1917). In 1918, impreuna cu fratele sau, isi deschideau propriul lor studio in Los Angeles, iar in 1919 se asociau cu Douglas Fairbanks, Mary Pickford si D.W. Griffith si formau United Artists, pentru a-si produce propriile filme. Dar primul film facut de catre Chaplin la aceasta companie a fost A Woman of Paris (1923). Au urmat The Gold Rush (1925) si The Circus (1928), pentru care a primit un Oscar. In 1931 lansa City Lights, iar urmatorul sau film a fost was Modern Times (1936), care s-a dovedit a fi unul dintre cele mai mari succese ale sale. Filmul The Great Dictator (1940), acuza regimul nazist. Chaplin interpreta un rol dublu, fiind u barbier evreu ce luptase in primul razboi mondial si maleficul Adenoid Hynkel, dictatorul Tomaniei.
In 1945 a inceput sa lucreze la Monsieur Verdoux (1947), iar in 1952 lansa cel mai bun film sonor al sau, Limelight in care juca si bunul sau prieten, Buster Keaton. In acelasi an, s-a trezit tarat in isteria anti-comunista ce pusese stapanire pe SUA, fiind acuzat de autoritati ca ar avea tendinte comuniste.
In 1969, Chaplin a inceput sa lucreze la alte filme, printre care si "The Kid" si "The Circus". Avea de gand sa faca si un film numit "The Freak" cu fiica sa Victoria Chaplin in rolul principal, in care ea sa poarte aripile pe care el insusi le purtase cu 50 de ani in urma in The Kid. Dar, pe atunci Chaplin avea deja 80 de ani si s-a retras sa locuiasca in Vevey, Elvetia.
In 1975 a fost numit Cavaler de catre Regina. A murit in somn, in noaptea de Craciun a anului 1977.
miercuri, 7 mai 2008
Stilul Retro
KABUKI LA SIBIU
Rembrandt van Rijn
Rembrandt a fost fiul morarului Harmen Gerritzoon van Rijn şi al Corneliei Willemsdochter van Zuitbroeck. Dintre toţi fraţii săi, el este singurul care învaţă să scrie şi să citească într-o şcoală latină; în 1620 se înscrie la universitatea din Leiden, dar rămâne acolo doar câteva luni, fiindcă vrea să devină pictor. Tânărul Rembrandt îşi începe studiile de pictură în atelierul lui Jacob van Swanenburgh .Timp de trei ani învaţă aici tehnica picturii. Pânzele lui - uneori copii ale lucrărilor altor maeştri - îi atestă deosebitul talent, ceea ce determină pe părinţii săi să-l trimită în anul 1624 la Amsterdam, unde se perfecţionează în atelierul lui Pieterzoon Lastman, care călătorise în Italia şi era influenţat de Michelangelo Merisi zis Caravaggio. Deşi studiază la el numai şase luni, Rembrandt preia de la Lastman stilul narativ şi modul de reprezentare a stărilor sufleteşti la figurile înfăţişate. Însă înainte de orice, descoperă tehnica clar-obscurului.
Rembrandt părăseşte Amsterdamul pentru a-şi deschide la Leiden un atelier propriu. I se alătură Jan Lievens, un talentat pictor, şi el elev al lui Lastman. În atelierul lor comun sunt atraşi numeroşi clienţi, printre care şi cunoscutul umanist Constantin Huygens, secretarul personal al stathouder-ului Olandei,Henric Frederic de Orania Probabil sub influenţa lui Huygens, care-i recunoscuse talentul, Rembrandt se hotărăşte să se stabilească la Amsterdam, ştiind că marele oraş olandez este în măsură să ofere talentului său condiţiile de care în Leidennu ar fi putut beneficia
Perioada de glorie în Amsterdam
Rembrandt se stabileşte la Amsterdam în 1633. Graţie renumelui său artistic, negustorul de artă Hendryck van Uylenburg îi propune să-şi deschidă un atelier la el. Prin intermediul acestuia, Rembrandt obţine o primă comandă importantă, Lecţia de anatomie a doctorului Tulp. Tabloul este o lucrare de maestru şi Rembrandt pătrunde în cercul marilor pictori olandezi. Comenzile se succed continuu, în special din partea familiilor bogate din Amsterdam, care îi comandă portrete. În 1634, stathouder-ul Henric Frederic îi comandă, prin intermediul lui Huygens, tabloul intitulat Patimile Domnului.
În 1634 se căsătoreşte cu Saskia van Uylenburgh, verişoara negustorului de artă. Prin căsătorie, Rembrandt pătrunde în cercurile marei burghezii din Amsterdam, Saskia, fiică a primarului, îi aduce şi o zestre de 40.000 de florini. Tânăra pereche se stabileşte în cartierul elegant ,cumpără o casă mare pe Breestraat, Rembrandt îşi instalează atelierul la etajul al doilea al noii lor case. Clădirea se află în vecinătatea cartierului evreiesc, într-o zonă a oraşului Amsterdam pulsând de viaţă, ceea ce a influenţat paleta de culori a maestrului.
Soţii Rembrandt sunt extrem de afectaţi de moartea primilor trei copii ai lor. În 1641 se naşte Titus. Copilul se bucură de o bună sănătate, în schimb cea a Saskiei se deteriorează. Se îmbolnăveşte de tuberculoză şi moare la 14 iunie 1642. Între timp, Rembrandt care tocmai termină tabloul intitulat Rondul de noapte, ajunge în culmea gloriei. Succesele sale în pictură sunt întunecate însă de moartea femeii iubite, pe care a eternizat-o de atâtea ori în tablourile sale.
Postmodernismul
Un termen înrudit este postmodernitatea, care se referă la toate fenomenele care au succedat modernităţii. Postmodernitatea include un accent pe condiţia sociologică, tehnologică sau celelalte condiţii care disting Epoca Modernă de tot ce a urmat după ea. Postmodernismul, pe de altă parte reprezintă un set de răspunsuri, de ordin intelectual, cultural, artistic, academic, sau filosofic la condiţia postmodernităţii.
Un alt termen conex este adjectivul postmodern (deseori folosit incorect sub forma „postmodernist”), utilizat pentru a descrie condiţia sau răspunsul la postmodernitate. De exemplu, se poate face referinţă la arhitectură postmodernă, literatură postmodernă, cultură postmodernă, filosofie postmodernă.
Deoarece postmodernismul a fost subiectul unor dezbateri partizane, sunt tot atâtea definiţii ale curentului câţi teoreticieni există. Dificultatea de a-i putea stabili obiectul este întărită de un ethos al anti etichetei. Chiar dacă cineva i-ar formula o definiţie, un filosof postmodern ar dori să o deconstruiască şi pe aceea. Cronologia postmodernismului începe în anul 1920 odată cu emergenţa mişcării dadaismului, care propunea colajului şi accentua rama obiectelor sau a discursurilor drept fiind cea mai importantă, mai importantă decât opera însăşi. Un alt curent ce a avut un impact fantastic asupra postmodernismului a fost existenţialismul, care plasa centralitatea naraţiunilor individuale drept sursă a moralei şi a înţelegerii. Cu toate acestea abia la sfârşitul Celui de-al doilea Război Mondial, atitudinile postmoderne au început să apară.
Ideea centrală a postmodernismului este că problema cunoaşterii se bazează pe tot ce este exterior individului. Postmodernismul, chiar dacă este diversificat şi polimorfic, începe invariabil din chestiunea cunoaşterii, care este deopotrivă larg diseminată în forma sa, dar nu este limitată în interpretare. Postmodernismul care şi-a dezvoltat rapid un vocabular cu o retorică anti-iluministă, a argumentat ca raţionalitatea nu a fost niciodată atât de sigură pe cât susţineau raţionaliştii şi că însăşi cunoaşterea era legată de loc, timp, poziţie socială sau alţi factori cu ajutorul cărora un individ îşi construieşte punctele de vedere necesare cunoaşterii.
Pentru a te salva din acest construct al cunoaşterii a devenit necesară critica ei, şi astfel să-i deconstruieşti cunoaşterea afirmată. Jacques Derrida argumenta că singura apărare în faţa inevitabilei deconstrucţii a cunoaşterii, sistemelor de putere, ce se numeşte hegemonie ar trebui să se bazeze pe postulatul unei emisii originale, logosul. Privilegierea acestei fraze originale se numeşte "logocentrism". În loc să-ţi bazezi cunoaşterea pe cazuri sau texte particulare, baza cunoaşterii a fost privită ca fiind generată de jocul liber al discursului, o idee cu rădăcini în teoria jocurilor de limbaj ale lui Wittgenstein. Această subliniere a permisivităţii jocului liber în contextul mai larg al conversaţiei şi discursului duce postmodernismul spre adoptarea ironiei, paradoxului, a manipulării textuale, referinţelor sau tropilor.
Înarmaţi cu acest proces al chestionării bazelor sociale ale acestei aserţiuni, filosofii postmoderni au început să atace unitatea modernismului şi a acelei unităţi cu rădăcini în Iluminism. Deoarece Modernismul a făcut din Iluminism o sursă centrală a superiorităţii sale asupra Victorianismului sau Romantismului, acest atac a fost dirijat în mod indirect asupra Modernismului însuşi.
Poate cel mai izbitor exemplu al acestui scepticism se găseşte în operele teoreticianului cultural francez, Jean Baudrillard. În eseul său, Simulations and Simulacra, Jean Baudrillard a recunoscut că realitatea socială nu există în sens convenţional, dar că a fost înlocuită de un proces fără sfârşit de producere de simulacre. Mass-media şi celelalte forme ale producţiei culturale de masă generează constant procese de re-apropriere şi re-contextualizare ale unor simboluri culturale sau imagini în mod fundamental deplasând experienţa noastră de la “realitate” la o “hyperealitate”. Potrivit acestei tendinţe, e semnificativ că începuturile arhitecturii p. m. nu e considerată construirea unei clădiri mari ci distrugerea proiectului modernist de case creat de Pruitt-Igoe.
Deconstrucţia este o unealtă a postmodernismului, care a generat un adevărat curent în arhitectură, Deconstructivism, inventată de filosoful francez Jacques Derrida. Opera sa consta din jocuri de cuvinte combinate cu o punctuaţie absolut unică pentru a exprima absenţa oricarui sens şi modurile în care construim sensurile. Sensul mai larg în care mulţi oameni folosesc termenul este cel al analizei binare a unei idei.
Charles Murray, un critic acerb al a postmodernismului, dă o definiţie acestui termen:
Doar o modă intelectuală contemporană, mă refer la o constelaţie de puncte de vedere care îţi vin în minte când auzi cuvintele multicultural, gen, a deconstrui, corectitudine politică, şi Dead White Males. Într-un sens mai larg moda aceasta intelectuală contemporană acoperă un destul de răspândit sentiment de neîncredere în metoda ştiinţifică, care există în anumite cercuri. Inculcată în acest set de idei primite de-a gata este şi un sentiment de ostilitate faţă de ideea că judecăţile de discriminare sînt potrivite în cazul analizei artei sau literaturii, ideei că există ierarhii de valoare, ostilităţii faţă de ideea existenţei unui adevăr obiectiv. Postmodernismul constituie doar eticheta ataşată acestei perspective.
Poziţia centrală în această dezbatere este conceptul de obiectivitate şi ceea ce ar însemna aceasta. În cel mai larg sens, negarea obiectivităţii este trăsătura poziţiei postmoderne iar ostilitatea faţă de aceste baze ale obiectivităţii este trăsătura definitorie. Această ostilitate subterană faţă de conceptul de obiectivitate evidentă în multe din teoriile critice moderne, acesta este punctul de atac pentru toţi duşmanii postmodernismului. Mulţi critici caracterizează postmodernismul drept un fenomen efemer, care nu poate fi definit datorită faptului că, din punctul de vedere filosofic, nu reprezintă mai mult decît o serie de coniecturi disparate, care au în comun numai resentimentul faţă de Modernism. Această antipatie a postmodernităţii faţă de modernism, şi tendinţa lor consecventă de a se defini în pofida acestuia, şi-a atras, de asemenea, numeroşi critici. S-a argumentat că modernitatea nu e decât un monolit de dimensiuni uriaşe, ca un singur buştean, dar de fapt era el însuşi dinamic şi mereu schimbător; evoluţia dintre 'modern' şi 'postmodern' trebuie privit mai degrabă ca o gradaţie iar nu ca un tip nou, o continuare, iar nu o ruptură. Un teoretician al acestei idei este Marshall Berman, a cărui carte All That is Solid Melts into Air (un citat intertextual din Karl Marx) reflectă chiar în titlul ei natura fluidă şi ubicuă a modernităţii.
Postmodernismul, ca fenomen artistic, filozofic şi chiar social înclină spre formele deschise, ludice, provizorii, este un discurs al ironiei şi al fragmentelor, implicând arta şi ştiinţele, marea cultură şi cultura populară, partea şi întregul.
marți, 6 mai 2008
Henri de Toulouse-Lautrec
Nu se rupe de temele aflate aproape de naturalism, în acelaşi timp utilizând în activitatea sa formele sintetice aflate în armonie cu ironia sa atât de caracteristică Dimpotrivă, comentariile sale satirice sunt pline de simpatie caldă. Aceasta este mărturisită de afişele care o reprezintă pe dansatoarea Jane Avril sau de portretul cântăreţei de cabaret Yvette Guilbert.
Toulouse-Lautrec - Ambassadeurs: Aristide Bruant, 1892, Colecţia Baldwin
Toulouse-Lautrec - Moulin Rouge - La Goulue, 1891 - Afiş
În martie 1890, la cel de-al şaselea Salon al Independenţilor, Toulouse-Lautrec prezintă tabloul "Dansul la Moulin Rouge".
Toulouse-Lautrec - Dansul la Moulin Rouge, 1889-1890 - Philadelphia Museum of Art
Dansul Can-can este o arta?, Afisul cu prezentarea unui spectacol de cabaret crede-ti ca ar atrage tineretul romanesc sa invete sa danseze acest dans?
Pulbere de stele ( "Stardust")
"Ce fac stelele cel mai bine? Stralucesc."
Importanta artei vizuale- The Wall (Pink Floyd)
un link reprezentativ pentru The Wall :
http://www.youtube.com/watch?v=tkJNyQfAprY
Scurt Istoric
-
▼
2008
(66)
-
▼
mai
(26)
- La rascruce de vanturi
- Portocala Mecanica. Filmul.
- Nana - un anime de succes
- KINGS ON ICE - UN SHOW PLIN DE GRATIE
- RECENZIENightwish, formatie de heavy metal simfoni...
- Spectacolul "MADE in Romania"Am avut ocazia sa vad...
- ...
- Edvard MunchEdvard Munch a fost un pictor norvegia...
- Perfect Stranger[Seducatorul fara chip] (film 2007)
- Pablo Picasso este probabil cel mai faimos artist ...
- Levi's Commercial
- Renasterea
- Filmul mut Generatia noastra nu a prins epoca ...
- Stilul Retro
- KABUKI LA SIBIU
- Rembrandt van Rijn
- Postmodernismul
- Henri de Toulouse-Lautrec
- Pulbere de stele ( "Stardust")
- Importanta artei vizuale- The Wall (Pink Floyd)
- Centenarul Frida Kahlo, sau cum a devenit brand o ...
- Salvador Dali"Dacă vei juca rolul unui geniu, vei...
- Cina cea de Taina
- "Burghezul gentilom":intre clasic si modern
- Willy Pragher
- 6 octombrie 2007. Stadionul National de Rugby. Muse.
-
▼
mai
(26)