Hai sa vorbim despre...GRAFFITI

Graffiti este un tip de însemnare făcută în mod deliberat de oameni pe suprafeţe atât publice cât şi private. Poate apărea ca artă, desene sau cuvinte. Când este făcut fără consimţământul proprietarului, constituie vandalism . Graffiti a existat încă din antichitate, în perioada Greciei antice şi a Imperiului roman.

Graffiti pe terasamentul fluviului Tibru în Roma, Italia.


Etimologie
graffiti de Antck - UFG, THC - Chicago, Illinois, SUA
Cuvântul "graffiti" din limba italiană este pluralul substantivului "graffito", deşi forma de singular a devenit obscură şi este folosită în istoria artei, cu referire la opere de artă realizate prin zgârierea desenului pe o suprafaţă. Ambii termenii englezeşti provin din italiană, cel mai probabil de la "graffiato", participiul trecut al verbului "graffiare" (a zgâria); "grafferii" antici îşi scrijeleau opera pe pereţi, înainte de apariţia spraiului cu vopsea. Aceste cuvinte derivă la rândul lor de la grecescul γραφειν (graphein), care înseamnă "a scrie".

Nu există încă un echivalent românesc pentru graffiti în accepţiunea modernă a cuvântului, iar termenul englezesc nu este încă adaptat la limba română. Cu atât mai puţin diverşii termeni asociaţi cu acesta nu au o traducere clară.

Istorie

Graffiti antic
Romanii de rând foloseau latina vulgară în loc de latina literară, ca în acest graffiti politic din Pompeii

Din punct de vedere istoric, termenul "graffiti" se referea iniţial la inscripţiile, portretele, etc.găsite pe zidurile mormintelor antice sau pe ruine, ca în Catacombele din Roma sau în Pompeii. Sensul cuvântului a evoluat, desemnând acum orice decoraţie (inscripţionată pe orice suprafaţă) care poate fi privită ca vandalism; sau imagini sau scriituri plasate de obicei pe pereţi externi şi trotuare, fără permisiunea proprietarului. Prin urmare, inscripţiile făcute de autorii unui monument nu sunt catalogate ca graffiti.
Caricatură antică a unui politician din Pompeii.


Primul exemplu cunoscut de "graffiti modern" există şi astăzi în oraşul antic grecesc Ephesus (în Turcia de azi) şi se pare că face reclamă la prostituţie, după spusele ghizilor turistici din oraş. Constă într-o palmă, o formă vagă de inimă, o urmă de picior şi un număr. Acestea indică subtil câţi paşi trebuie făcuţi ca cineva să găsească o curtezană (mâna reprezentând plată).

Romanii gravau graffiti în proprii pereţi şi monumente, iar exemple ale lucrărilor lor există de asemena şi în Egipt. Erupţia Vezuviului a păstrat graffiti sgâriat pe pereţii din Pompeii, şi ne oferă o perspectivă directă asupra vieţii de stradă: latină vulgară, insulte, magie, declaraţii de dragoste, mesaje politice. În contrast cu tipicul graffiti-ului modern, alfabete şi citate din literatură (în special primul vers din "Eneida" de Virgil) au fost găsite pe pereţii din Pompei, fie pentru plăcerea scriitorului, fie din dorinţa de a impresiona, deşi anonim, trecătorul prin familiaritatea sa cu literele şi literatura.

Villa lui Hadrian din Tivoli, Italia, are de asemenea câteva exemple. Unul dintre ele a rezistat în timp, avertizând: "Cave Canem", care înseamnă "Atenţie la câine", lângă imaginea câinelui menţionat.

Totuşi, nu numai grecii şi romanii făceau graffiti: situl mayaş din Tikal, Guatemala, conţine de asemenea exemple antice. Graffiti produs de vikingi există în Roma şi la Newgrange, în Irlanda.

Graffiti modern

În secolul 20, în special în perioada Celui De-al Doilea Război Mondial, 'Kilroy was here' (Kilroy a fost aici) a devenit un graffito celebru, împreună cu Mr.Chad, o faţă doar cu ochii şi un nas, rezemat de perete, spunând "What? No [comoditate rară]…? în timpul raţionalizării. Tehnica de luptă a secolului XX a văzut sosirea multor tehnologii aviatice noi, urmate îndeaproape de "airplane graffiti", inclusiv "nose art", făcută faimoasă în timplu Celui De-al Doilea Război Mondial.

Începând cu urbanizarea la scară mare a multor zone în jumătatea postbelică a secolului 20, găştile vor marca pereţii şi alte bunuri publice cu numele bandei prin tag-uri, pentru a-şi delimita teritoriul. Pe la sfârşitul secolului XX, tag-urile neasociate unei găşti au devenit mai comune. Artiştii graffiti îşi scriau "tag"-ul doar de dragul scrisului, sau ca să-şi consolideze reputaţia şi prestigiul de "writer" (scriitor) sau artist de graffiti. Primele cazuri documentate de însemnări ilegale create cu un sprai cu vopsea au fost create de un artist numit "Cornbread" din Philadelphia. Spraiul a devenit o caracteristică importantă pentru diferitele stiluri care au urmat.

Terminologie
Un artist de graffiti la lucru, folosind sprai cu vopsea, la un concurs de graffiti din piaţa Spitalfields din Londra.
O serie de cuvinte şi expresii au ajuns să descrie diferite stiluri şi aspecte legate de graffiti. Ca toţi termenii argotici, expresiile variază de la zonă la zonă. Mai jos sunt câţiva termeni folosiţi în limba engleză:


Fenomenul graffiti

În anul 1971, publicaţia „New York Times” a realizat un material despre fenomenul graffiti care luase naştere pe străzile oraşului New York. În acel articol se vorbeşte despre un anume „artist graffiti” care semna cu pseudonimul TAKI 183. Identitatea lui nu era cunoscută, ştiindu-se doar că numele său era Demetrius şi că numărul 183 ar fi numărul străzii pe care locuia.

În anul 1973, sociologul Hugo Martinez, profesor la City College din New York, a intuit potenţialul acestor „artişti ai străzii”, fondând Uniunea Artiştilor de Graffiti cu scopul de a promova artiştii talentaţi din lumea graffiti-ului, prin intermediul unor expoziţii organizate de Uniune. Articolul din anul 1973 al revistei „New York”, intitulat „Parada graffiti”, semnat de Richard Goldstein, a fost o recunoaştere publică a potenţialului acestor „artişti ai străzii”.

Începând cu anul 1974 s-a încetăţenit stilul caracterizat prin realizarea de peisaje întregi de jur-împrejurul tag-urilor, toate acestea pe suprafaţa întreagă a metrourilor sau alte mijloace de transport în comun.

Arta graffiti şi-a început rapidul declin în anii ’80 când acest fenomen a fost absorbit de partea comercială şi de piaţa artistică a New York-ului. Anii ’80 au însemnat deci un regres în istoria mişcării graffiti-ului şi datorită schimbărilor majore care aveau loc în societatea americană. Cocaina a început a fi folosită tot mai des, iar traficul de droguri a dus la achiziţionarea armelor de foc. Toate aceste elemente se întâlneau pe străzi, viaţa pe stradă devenind din ce în ce mai periculoasă. Pe deasupra, legea a interzis comercianţilor vânzarea vopselelor minorilor, iar comercianţii erau obligaţi să depoziteze vopselele în locuri special amenajate, făcând astfel furtul din magazine mult mai dificil.

Totodată, bugetul oraşului New York destinat stopării mişcării graffiti s-a mărit, de acum înainte parcurile şi depourile fiind mult mai bine păzite. Au fost ridicate garduri electrice de protecţie, iar orice distrugere cauzată acestora era prompt reparată. Astfel, multe din zonele preferate ale artiştilor graffiti au devenit aproape inaccesibile. Procesul de îndepărtare al desenelor graffiti din New York a luat o nouă amploare, fapt ce a frustrat mulţi amatori de graffiti. Pe 12 mai 1989, oraşul New York a emis o decizie prin care erau scoase din folosinţă toate mijloacele de transport în comun care au fost victima mişcării graffiti. Acesta a fost începutul aşa-zisului curent al „vagoanelor curate”, prin care se dorea descurajarea „bandelor graffiti” şi curăţirea oraşului.

Dar cu toate aceste interdicţii, mişcarea graffiti nu a dispărut, ci din contră s-a omogenizat, transformându-se într-o goană după zone propice realizării de graffiti. S-au creat bande de tineri care deţineau anumite teritorii, marcate prin însuşi stilul folosit în desenele graffiti. Lupta pentru păstrarea acestor teritorii a dus la creşterea numărului de acte de violenţă, ajungându-se până la uzul armelor de foc.

Datorită lipsei vopselei şi a pericolului de a sta un timp prea îndelungat la locul unde se făceau desene graffiti, procesul artistic de realizare al tag-urilor a decăzut.

Graffiti ca metodă de exprimare a fost utilizată şi de generaţia muzicii rap. Muzica rap, originară din sudul Bronxului, New York, a apărut la mijlocul anilor ’70 şi a fost iniţial asociată curentului muzical denumit hip-hop. Această mişcare a inclus şi alte forme de manifestare, precum break dance-ul şi arta graffiti. Importarea culturii hip-hop de către ţările europene a dus şi la acapararea valorilor acestei culturi muzicale, printre care şi fenomenul graffiti.

[
Graffiti este predispus la diferite presiuni sociale din partea formelor de artă recunoscute prin popularitate, deoarece apare pe ziduri, clădiri, trenuri sau orice alte suprafeţe accesibile, care nu sunt proprietatea celui care face graffiti. Asta înseamnă că graffiti încorporează elemente care sunt văzute foarte rar altundeva. Spraiul cu vopsea şi markerele permanente sunt folosite foarte des, iar structura lucrărilor este uneori influenţată de nevoia de a o executa rapid, înainte să fie remarcată de autorităţi.

În efortul de a reduce vandalismul, unele oraşe au desemnat ziduri sau zone exclusiv pentru folosul artiştilor de graffiti. Unii au sugerat că aceasta descurajează vandalismul de rând, însă încurajează artiştii să îşi facă treaba nestingheriţi şi să producă artă deosebită, fără să se teamă să fie prinşi sau arestaţi pentru vandalism sau încălcarea proprietăţii private.

Mulţi oameni privesc graffiti ca pe o pacoste, sau ca pe un vandalism costisitor, care necesită repararea proprietăţii vandalizate. Poate fi privit ca o problemă de calitate a vieţii, şi mulţi oameni consideră că prezenţa graffiti-ului contribuie la o stare generală de frică de infracţiuni. Unii cred că această stare de degradare încurajează mai departe vandalismul şi promovează un mediu care poate duce la delicte mai serioase.

Autorităţile tratează de obicei graffiti ca pe o crimă minoră, însă cu penalităţi destul de variate.


E curios ca am fost remarcati, de obicei oamenii sunt mult prea grabiti, mult prea materialisti si mult prea comozi. Orice le-ar sta in calea bunastarii proprii, trebuie condamnat, eradicat. Dar s-a intrebat oare cineva daca au de ales? Poate nu au spatii special amenajate pentru graffiti. Cu exceptia celor catorva concursuri anuale, nu au locuri unde ar putea sa-si exerseze talentele. Bucurestiul e plin de cladiri abandonate, de trenuri scose din folosinta si totusi pentru ei nu exista un loc. Bucurestiul este dotat cu locuri pentru depozitarea rezidurilor, are reguli de circulatie, norme de pentru comportamentul in locuri publice...cati le respecta?