Filmul românesc de animaţie

Ca peste tot în lume, filmul românesc de animaţie s-a născut prin dezvoltarea graficii jurnalistice, din tendinţa firească a acesteia de a-şi depăşi limitele prin animarea imaginilor. Toţi marii creatorii de filme de animaţie din România provin din rândul caricaturiştilor, grafica jurnalistică reprezentând prima şcoală la care s-au format animatorii români.

Cei mai mulţi au fost influenţaţi de idealul estetic al studiourilor americane şi franceze, "furând meserie" de multe ori în urma vizionărilor producţiilor acestora la cinematograf.

Perioada de pionierat (1920 - 1948)

Activitatea de început a animaţiei româneşti s-a dezvoltat în condiţii materiale cu totul improprii, pur artizanale, spre deosebire de situaţia occidentală, unde exista o adevărată industrie a producţiei de pelicule de desene animate. Acest fapt precum şi lipsa distribuţiei, concurenţa la preţ neloial a animaţiilor străine, lipsa de personal, apariţia sonorului, au dus la o relativă marginalizare şi apoi dispariţie a peliculelor de desene animate autohtone în anii '30.

Cel mai prolific desenator a fost Aurel Petrescu, având la activ 11 desene animate confirmate de presa vremii şi peste 70 de alte animaţii, majoritatea reclame. A avut curajul să continue producţia şi în epoca sonorului, probabil copiind pistele filmelor străine

Primul film românesc de animaţie a fost "Păcală în lună" de Aurel Petrescu, prezentat în premieră la 5 Aprilie 1920. (Dicţionar Cinematografic -Cornel Cristian şi Bujor T. Râpeanu-1974, p.23)

Primul desen animat păstrat în arhiva naţională se numeşte Haplea şi a fost creat de către Marin Iorda în 1927, după personajul similar din caricaturile sale. Dificultăţile ivite în timpul şi după realizarea acestuia l-au făcut pe Iorda să renunţe la o continuare. A mai realizat, în 1936, doar nişte diagrame animate pentru filmul profesorului Dimitrie Gusti, prezentat la pavilionul românesc al Expoziţiei internaţionale de la Paris din anul următor.

Încercările de animaţie au revenit cu timiditate abia după 1939:

• "România etnografică", film terminat, dar needitat (fără montaj) al caricaturistului Dem
• Caricaturistul - pe atunci - Ion Popescu-Gopo a realizat nişte proiecte în 1939, nefinalizate datorită lipsei de sprijin din partea statului
• "Cei trei muşchetari", proiect al caricaturistului Gion, în anul 1943
• "Păţania lui Ion (poveste tristă, dar adevărată)" în regia lui Jean Moraru, acesta având şi câteva încercări anterioare, toate lipsite de succes

În această perioadă de începuturi, s-au găsit destui critici gata să evalueze producţiile autohtone prin comparaţie cu cele occidentale. Cu toate acestea, publicul larg precum şi o serie de personalităţi şi intelectuali de prestigiu au încurajat creatorii români şi au susţinut dezvoltarea acestei ramuri a celei de-a şaptea arte. Îi amintim pe Ion Marin Sadoveanu ("Desenuri animate" în Rampa - 1930), Camil Petrescu ("Despre absurd" în Facla - 1932), Dumitru Ion Suchianu ("Curs de cinematograf" - 1931), Ion Cantacuzino ("Uzina de basme" - 1935), George Călinescu ("Între poezie şi feerie" în Adevărul literar şi artistic - 1936), la care se adaugă mulţi alţii.

Haplea

Perioada Studioului Bucureşti (1949 - 1964)

Perioada desenelor animate realizate între 1949 şi 1964 este dominată de personalitatea lui Ion Popescu-Gopo. După încercarea din 1946 a lui Jean Moraru, abia în 1949, alături de tatăl său şi Matty Aslan, Gopo scoate scurt-metrajul de animaţie Punguţa cu doi bani. Din anul 1950, desenele au fost produse în cadrul Studioului Cinematografic Bucureşti. Primele erau zoomorfe şi constituiau fabule educative în spiritul epocii. În anul 1951, Gopo produce un alt desen animat: Răţoiul neascultător. Urmează, în regia aceluiaşi, Albina şi porumbelul, apoi:

• Doi iepuraşi (1952)
• Marinică (1953)
• O muscă cu bani (1954)
• Şurubul lui Marinică şi Ariciul răutăcios (1955)
• Galateea (1957)

Creaţiile care l-au consacrat au fost însă cele cu Omuleţul, real

izate în această perioadă:

• Scurtă istorie (1957)
• Şapte arte (1958)
• Homo sapiens (1960)
• Allo! Hallo! (1962).

Acestea i-au adus lui Gopo numeroase premii şi aprecieri internaţionale.

Omuletul lui Gopo

Perioada Animafilm (1964 - 1989)

În anul 1964 se înfiinţa, la noi, studioul specializat "Animafilm", în urma numeroaselor premii obţinute de Ion Popescu-Gopo la festivalurile internaţionale. Primele desene în acest studio au fost realizate de către Olimp Vărăşteanu: cartoanele decupate "Vulpoiul campion" şi Zdreanţă".

Acest studio a grupat încă de la început crema desenatorilor, animatorilor şi a graficienilor din România: Bob Călinescu, Artin Badea, Florin Angelescu, Sabin Bălaşa, Zaharia Buzea, Anamaria Buzea, Radu Igazsag, Izabela Petraşincu, Liliana Petruţiu, Tatiana Apahidean, Olimpiu Bandalac, Zeno Bogdănescu, Laurenţiu Sîrbu, Ion Gheorghe Truică, Constantin Păun, Olimp Vărăşteanu, Luminiţa Cazacu, Constantin Crâhmărel, Dinu Şerbescu, Flori Liceică, Ion Manea, Virgil Mocanu, Adrian Nicolau, Iulian Hermeneanu, George Sibianu, Constantin Păun, Adrian Petringenaru, Dinu Petrescu, Lucian Profirescu, Victor Antonescu, Mircea Toia, Călin Cazan, caricaturiştii Nell Cobar şi Matty Aslan etc. Premiile obţinute de aceştia sunt numeroase. Pe lângă cele ale lui Gopo din perioada de după 1964, mai amintim distincţiile obţinute la Viena, în cadrul Festivalului Bucuriei, şi la Veneţia, unde un film semnat de Olimp Vărăşteanu a obţinut Leul de argint, la Festivalul de la Teheran şi lista ar putea continua.

În scurtă vreme, Animafilm a devenit o marcă de încredere pe întreg mapamondul, în vremurile lui bune producând aproximativ 60 de pelicule pe an şi aducând României peste 40% din încasările în dolari realizate din exporturi.

Bineînţeles, studioul nu a fost ocolit de cenzură şi de Securitate. Datorită faptului că doi dintre angajaţii Animafilm, soţii Dămăceanu, erau fiica şi ginerele lui Ion Mihai Pacepa, fugit în Statele Unite ale Americii prin anii '70, o serie de oameni care "lucrau" acolo se ocupau numai de supravegherea lor. De asemenea, o serie de filme valoroase, cum ar fi coproducţia "Robinson Crusoe" realizată în 1973 de către Victor Antonescu,au fost interzise spre difuzare (pe motiv că negrii mănâncă albi la ceaun) şi nu au fost văzute de către publicul din România decât după 1989.

Sfârşitul activităţii acestui studio se leagă de moartea neaşteptată a lui Ion Popescu-Gopo, în anul 1989. După Revoluţie, Animafilm a fost privat de ajutoarele din partea statului şi a decăzut treptat.

Magia personajelor Animafilm

Cadru din filmul Cine rade la urma

Perioada de după 1990

Moartea lui Gopo, în 1989, a însemnat şi sfârşitul animaţiei româneşti clasice.

Devenit între timp societate pe acţiuni şi fiind lipsit de sprijin din partea statului, Animafilm a decăzut treptat, fiind la un pas de faliment. Până în 2001, au fost realizate 15 filme de animaţie
(doar două au fost creaţie propriu-zisă). Totuşi,cu o cifră de afaceri de 110.000 RON, studioul a avut în 2004 un profit de 24.800 RON, datorită unui film de doar cinci minute, „Un alt fel de Love Story”, în care Miaunel şi Bălănel fac educaţie sexuală.

Actual, studioul primeşte doar comenzi de la diverse firme sau fundaţii care vor să-şi transmită mesajele educative prin imagine. Datorită faptului că aceste creaţii sunt difuzate în circuit închis, nu au parte de prea multă publicitate.

Cu toate acestea, în străinătate, filmele produse la Animafilm încă se mai editează pe casete video (VHS) şi DVD. Cele mai cunoscute titluri ar fi „Peripeţiile lui Ionuţ”, „Vreau să ştiu”, „Uimitoarele aventuri ale muşchetarilor”, „Robinson Crusoe”. Acestea au beneficiat de dublaje făcute în ţară, în franceză, engleză şi spaniolă, sau de unele profesioniste, uneori chiar în sistem surround (5.1 canale), în străinătate (cume cazul „Il trë moschettieri”, în Italia) .
În România, mai există studiouri particulare de animaţie, care lucrează cu tehnică modernă şi cu animatori autohtoni. După declinul Animafilm animatorii rămaşi fără serviciu au fost recrutaţi de companii cu capital spaniol sau francez. Dar majoritatea filmelor produse sunt de concepţie străină, pentru export.
In 2004 a apărut un desen animat numit „Boborul”. Autorul filmului este unul dintre cei mai talentaţi artişti din generaţia de mijloc, care a avut creaţii şi în cadrul Animafilm: Radu Igazsag care, de altfel, semnează şi scenariul. După ne sugerează titlul, el se inspiră din proza marelui Caragiale, rememorând cele 15 ore ale Republicii de la Ploieşti din 1870. De fapt, filmul este o combinaţie între jocul de actori şi animaţie. În rolul lui nenea Iancu, joacă Victor Rebengiuc. Filmul lui Radu Igazsag (produs de Fundaţia Arte Vizuale şi finanţat de Centrul Naţional al Cinematografiei) este o adevărată bijuterie, ce durează doar 9 minute.

Logo Animafilm

Afisul filmulu Boborul