Actiunea din „Nasul II" se desfasoara pe doua planuri. Pe de o parte, odiseea mafiota a lui Michael Corleone continua. Initial un om cu bune intentii si ceva medalii de razboi agatate la rever, bravul flacau al raposatului Don Vito este acum ditamai seful mafiot. Pe de alta parte, Coppola ne spune si începutul povestii clanului Corleone.
Reusind cumva, foarte interesant si inteligent, sa includa un prequel într-un sequel, regizorul ne prezinta venirea lui Don Vito în America si ascensiunea sa în lumea crimei organizate.Ispravile de arme ale lui Michael si ale caporalilor sai sunt la fel de pasionante ca si în „Nasul I".
În „Nasul II" însa, coruptia, josnicia, atractia violentei si acest bizar cod al infractorilor a carui apologie a facut-o seria „Nasul" sunt mult mai inteligent exploatate. Se poate ca aceasta senzatie sa fie creata si de juxtapunerea celor doua povesti, cea a acum atotputernicului fiu Michael si cea a începuturilor descurcaretului sau tata Vito.
Ei bine, Vito, pe care noi l-am vazut sub figura imperialului Marlon Brando, a fost întinerete doar un pârlit de sicilian izgonit din satul de bastina de niste mafioti de tara, care îi lichidasera toata familia. Ajuns în America, el va deveni întemeietorul si suveranul absolut al unui imperiu al crimei.
Michael, pe de alta parte, duce glorios mai departe traditia initiata de tatal sau: corupe politicieni, ordona asasinate (între altele, chiar si al fratelui sau Fredo) si patroneaza afaceri dubioase, fiind chemat la audieri chiar în fata Senatului.
Exista însa o majora diferenta între Michael cel din „Nasul I" si acest Michael, mafiot rutinat, nemilos în afaceri, ca si în viata de familie. Michael a fost la început un tânar idealist care s-a înrolat în marina americana, dând pe afara de patriotism si curaj. S-a întors din razboi decorat si a încercat, atât cât a fost omeneste posibil, sa se tina departe de afacerile taticului sau.
Nu a reusit, devenind în partea a doua tot ceea ce a fost si tatal sau, ba chiar mai mult decât atât. Câta amaraciune trebuie sa intre într-un om care îsi duce viata precum Michael Corleone ne arata Coppola fix în ultima imagine a filmului.
Dupa ce a ordonat uciderea fratelui sau, dupa ce a mai lichidat câtiva inamici de asemenea mafioti, dupa ce si-a facut tandari viata de familie, Michael este filmat undeva, lânga Lacul Tahoe, unde venise la pescuit. Singur, sau daca vreti în compania unui om cu care, la sfârsitul filmului, nici noua nu ne-ar mai prea veni sa ne gasim: Michael Corleone însusi.
vineri, 6 iunie 2008
joi, 5 iunie 2008
A WALK TO REMEMBER (recenzie)
Landon Carter (SHANE WEST) si prietenii sai sunt cei mai cool pusti dintr-un liceu din Beaufort. Poarta hainele adecvate, conduc masinile potrivite si intra in bucluc atat cat sa-si asigure o reputatie de rebeli. Jamie Sullivan (MANDY MOORE) e opusul lor. E fiica predicatorului si poarta haine care-i ascund formele si acelasi pulover in fiecare zi. Indura batjocora lui Landon si a prietenilor sai cu un zambet, intotdeauna vazand numai lucrurile bune din oameni. Atunci cand o farsa a lui Landon si a gastii sale se termina cat se poate de prost, directorul il condamna pe baiat sa aiba grija in weekend-uri de un elev necajit si sa lucreze la piesa scolii, activitati in care e si Jamie implicata. Si putine persoane sunt mai diferite de cinicul si necredinciosul Brandon decat Jamie. Fata canta in corul bisericii, poarta intotdeauna o Biblie la ea iar ambitia ei este sa asiste la un miracol. Cei doi petrec din ce in ce mai mult timp impreuna, Landon devine intrigat de candoarea fetei care vede frumosul in toate si are o incredere nelimitata in oameni si in lume. Curand, baiatul descopera ca s-a indragostit de fermecatoarea marginalizata pe care el si prietenii sai obisnuiau s-o ostracizeze zilnic. Atunci cand circumstantele le ameninta dragostea, Landon ramane de partea ei si incearca s-o ajute sa-si indeplineasca visele. Filmul merita vazut...:D
STEP UP 2 - recenzie
Andie face parte din 410 crew, in cadrul caruia isi expune ilegal talentele intr-ale streetdanceului. Din cauza asta, prietena mamei ei - care a crescut-o de cand mama sa a murit - vrea sa o trimita in Texas, la matusa ei. Nu se mai muta intr-un final, deoarece Tyler (din primul “Step Up“) ii face rost de o auditie la MSA (scoala de arte), unde reuseste sa intre… datorita lui Chase, care o vazuse la un battle anterior. Chase este de asemenea bun dansator de streetdance, un tip popular, total diferit fata de fratele sau - care e directorul scolii, un ‘guru’ intr-ale baletului. Andie ajunge sa fie data afara din crew-ul sau fiindca tot intarzia la antrenamente, si astfel isi formeaza propriul crew, cu ajutorul lui Chase… In paralel, conturandu-se o poveste de dragoste intre cei doi. Si ajung intr-un final sa concureze cu fostul ei crew si sa bage un discurs lacrimogen despre ce inseamna strazile si de unde aceste streetdance battles...
I robot (recenzie)
.
Actiunea filmului "I robot" se petrece in Chicago-ul anului 2035 ,un loc unde viata umana nu se poate desfasura fara ajutorul "neconditionat" al robotilor. Personajul principal ,detectivul Del Spooner(jucat de Will Smith) este singurul om care nu priveste cu ochi buni aceasta interactiune dintre om si masina ,fiind privit cu amuzament ,dar si dispret de catre colegi. Actiunea incepe odata cu investigarea unei aparente sinucideri ,sinuciderea inventatorului celor 3 legi ale roboticii este privita cu suspiciune de catre detectiv si astfel detectivul va porni in cautarea criminalului ,criminal ce se dovedeste a fi un robotSubiectul filmului este bun fiind bazat pe scrieri ale lui Isaac Asimov dar apar si unele clisee pe care toti regizorii americani le folosesc ( personajul principal este un" renegat";daca nu moare cineva nu se intampla nimic interesant; intotdeauna personajul principal are o poveste lacrimogena si plicticoasa pe care trebuie neaparat sa ne-o spuna;daca nu intalneste fata filmul nu e bun,clisee oarecum stupide).
Coloana sonora este buna ,dar se putea mai bine,desi Will Smith este un bun actor dupa parerea mea nu cred ca si-a dat silinta in acest rol ,poate crezand ca efectele speciale vor compensa din plin.Sfarsitul este previzibil, toata lumea cred ca a realizat din minutul 15 al filmului cine este criminalul,dar imi place faptul ca se introduce ceva nou la sfarsit ,momentul in care Sonny este privit ca un Mesia al robotilor, un salvator al acestora.Cu toate ca aceasta productie hollywoodiana are si lipsuri va recomand totusi sa o vizionati(mi s-a parut buna,dar doar atat.)
miercuri, 4 iunie 2008
"PE ARIPILE VANTULUI"
Pe aripile vantului
“Pe aripile vantului” este un film aparut in anul 1939, este adaptarea romanului celebru cu acelasi nume, publicat in 1933, de catre Margaret Mitchell.
Margaret Mitchell s-a nascut si a trait toata viata in Atlanta. Suditsa prin nastere si educatie, a crescut in mijlocul povestirilor despre eroismul confederatilor, al evocarilor unui razboi care pentru cei ce luptasera in el nu se terminase niciodata. Acest roman a fost singura ei creatie, a lucrat la el timp de 10 ani si este un roman istoric in primul rand pentru ca surprinde exact perioada razboiului de secesiune, de dragoste (Rhett si Scarlett) si pot spune ca este un mijloc de a afla conceptiile sudistilor secolului al 19 lea.
Filmul respecta in mare parte actiunea cartii, desi este in principal un film de dragoste, partea istorica a cartii nu este accentuata.
Regizori: Victor Fleming, George Cukor, Sam Wood
Scenaristi: Margaret Mitchell, Sidney Howard, Ben Hecht
Durata: 238 minute
O scurta descriere ar fi: personajul principal este Scarlett O`Hara, ea este o femeie puternica, reuseste sa se ridice dupa razboiul de secesiune, este un caracter neobisnuit pentru secolul respective si frapeaza prin faptul ca incepe o munca in afaceri, ceea ce nu era obinuit in calitate de femeie in societatea sudista, drama ei se trage din faptul ca o mare perioada a vietii ei este indragostita platonic de Ashley, apoi se indragosteste de Rhett, dar realizeaza acest lucru prea tarziu…
Pentru rolul lui Scarlett O’Hara au fost intervievate 1 400 de actrite dintre care doar 400 au fost audiate interpretind anumite scene din film. Nici cind au inceput filmarile, regizorul nu se hotarise la actrita care va interpreta rolul personajului principal feminin, iar pe Vivien Leigh a cunoscut-o la citeva saptamini de la inceperea filmarilor si aceasta intilnire a fost hotaritoare. Bette Davis a refuzat rolul principal, deoarece a crezut ca va juca alaturi de Errol Flynn cu care ea refuza sa joace.
La o luna dupa publicarea cartii “Pe aripile vintului”, producatorul filmului David O. Selznick a cumparat drepturile pentru ecranizarea ei chiar de la Mitchell cu o suma fara precedent pentru vremurile acelea, 50 000 de dolari. Pentru desavirsirea capodoperei cinematografice, Leigh a lucrat 125 de zile si a primit pentru acestea 25 000 de dolari, iar Gable a muncit doar 71 de zile pentru care a primit insa 120 000 de dolari.
Chiar daca Clark Gable era considerat unul dintre cei mai atragatori barbati ai acelui an, Vivien Leigh i-a cam distrus aceasta reputatie afirmind in fata unor ziaristi ca nu i-au placut deloc scenele in care ea trebuia sa se sarute cu Clark, “deoarece acesta avea o respiratie foarte urit mirositoare”, a afirmat actrita.
Filmul a beneficiat de contributia mai multor regizori, pe linga Victor Fleming care a fost si premiat cu un Oscar pentru cel mai bun regizor, au mai participat la crearea filmului George Cukor, Sam Wood si chiar Alfred Hitchcock.
Titlu: Gone with the Wind - Pe aripile vantului
Producator: Selznick International Pictures
Distribuitor (international): Metro-Goldwyn-Mayer
Perioda filmare: 10 Decembrie 1938 - 11 Noiembrie 1939
Buget: 3.900.000 $
Incasari weekend: 1.192.593 $
Site oficial: Gone with the Wind
Distributie:
Clark Gable - Rhett Butler
Vivien Leigh - Scarlett O'Hara
Leslie Howard .. Ashley Wilkes
Olivia de Havilland - Melanie Hamilton
Thomas Mitchell - Gerald O'Hara
Barbara O'Neil - Ellen O'Hara
Evelyn Keyes - Suellen O'Hara
Ann Rutherford - Carreen O'Hara
George Reeves - Stuart Tarleton
Fred Crane - Brent Tarleton
Hattie McDaniel - Mammy
Oscar Polk - Pork
Butterfly McQueen - Prissy
Premiile Oscar:
• Premii castigate
Cel mai bun film
Cea mai buna scriere, scenariu (__rx__uncommitted__)
Cea mai buna realizare cinematografica
Cea mai buna scenografie
Cea mai buna editare de film
Cea mai buna actrita (Vivien Leigh)
Cel mai bun regizor (Victor Fleming)
• Nominalizari
Cea mai buna inregistrare de sunet
Cele mai bune efecte vizuale
Cea mai buna muzica dupa o coloana sonora originala
Cel mai bun actor (Clark Gable)
Cea mai buna actrita intr-un rol secundar (Olivia de Havilland)
Perfume: The Story of a Murderer
Filmul este o poveste despre crime si obsesii in Franta, secolul al XVIII-lea. Personajul principal,Jean-Baptiste Grenouille are un dar aparte de a identifica mirosurile si aromele olfactive ce-l inconjoara. Pentru ca el insusi nu are nici un miros, tanarul devine obsedat de ideea de a obtine si a pastra irezistibila aroma a feminitatii juvenile. Curand obsesia lui atinge limite paroxistice si douasprezece tinere sunt gasite moarte. Panica se declanseaza, iar parintii disperati incearca sa-si protejeze fiicele, in timp ce Grenouille inca mai cauta esenta care sa-i pemita crearea parfumului suprem.
Sa incerci sa creezi sentimente olfactive cu ajutorul aparatului cinematografic, este cu adevarat o provocare. Chiar daca mari regizori au refuzat realizarea acestui film, din motive evidente, tanarul regizor Tom Tykwer reuseste o capodopera, un film care socheaza atat prin imaginile prezentate, cat si prin povestea "spusa".Tom Tykwer a ecranizat o carte la care nu s-a incumetat nici marele regizor Kubrick. Filmul merita vazut, pentru ca a iesit superb din punct de vedere vizual, muzical (Tom Tykwer s-a implicat si in soundtrack).
Cel mai mult mi-au placut secventele in care se aratau diferite moduri in care se prepara parfumul pe vremea aceea.Dar,cu toate ca subiectul e interesant,iar imaginile sunt foarte realiste,filmul,l-am gasit prea lung sau prea plictisitor.
Are cateva secvente care pot fi percepute ca deranjante: copilul cu cordonul ombilical netaiat, insangerat, pe malul raului, tanarul Grenouille dezbracand fetele moarte, atingandu-le si pregatindu-le pentru imbalsamare, tot el mirosind hoituri de animale, faza hipnotica din final, cind toata lumea venita sa asiste la executie adoarme, sub vraja parfumurilor condamnatului.
In concluzie filmul merita vazut pentru ca este bun din punct de vedere tehnic,povestea este si ea buna,cu toate ca se simte diferenta fata de carte.
I am Legend… nu, nu, nu am de gand sa vorbesc despre mine, ci despre un film care aduce banuti propulsandu-l in topul box office, bani oare care ii merita?
Pe scurt intriga: in anul 2009 un virus modificat de oamenii de stiinta cu scopul de a vindeca cancerul o ia razna omorand majoritatea oamenilor, restul devenind niste mutanti slash zombies.
Nu stiu ce ati facut voi citind aceste randuri dar eu deja am inceput sa casc.Defapt ce am scris eu mai sus nu este intriga filmului ci mai degraba premiza lui, care dealtfel ne este prezentata fragmentar dealungul filmului,miscare cat de cat inteligenta avand in vedere monotonia ce instaureaza subtil pe parcursul peliculei.De ce spun monotonie ? Bine poate ca un termen mai potrivit ar fi lispsit de originalitate.In acelasi siprit, nu de mult a fost difuzat pe marile ecrane Rezident Evil.Ideea unei lumi postapocaliptice unde instrumentul caderii umanitatii este un virus a mai aparut si in alte filme precum Children of men sau 28 days later.Mai mult chiar, filmul se bazeaza pe un roman de Richard Matheson care a mai beneficiat de o ecranizare in 1964 sub numele de « The Last Man on Earth ».Cel putin filmul de fata retine titlul original al romanului,poate singur sau merit.
Dar tot nu v-am dezvaluit intriga.Sunteti pregatiti ? Well Are Ya?Pai sa vedeti, un Will Smith imbatranit aka Robert Neville,este aparent singurul supravietuitor,asta daca nu punem la socoteala cainele sau de incredere Samantha si zombii mancatori de oameni, oricum, el incerca sa gaseasca un antidot « for the plague ».In ciuda varstei de 52 de ani pe care o are personajul in film, este uber musculos, fiind fost colonel, dar in acelasi timp este si un whiz doctor care se ocupa cu virusologia, si evident ca sa il faca sa para mai geeky i-au dat un nume precum Neville(mai ales ca eu asociez numele cu un personaj din Harry Potter).
Daca subiectul se dovedeste a nu fi palpitant, te-ai astepta ca filmul sa aiba mai multa substanta in desfasurarea actiunii.Wrong ! extrem de ofertanta este ideea de « last man on earth » dar nu este indeajuns de exploatata, in loc sa atace aceasta idee regizorul prefera sa santajeze emotional publicul cu imagini ale familiei pe care personajul principal o pierde in urma catastrofei,fie cu cainele lup Samantha care imediat cum il vezi si realizezi ca este singurul lui prieten iti dai seama ca o va festeli la un momentdat.In rest filmul vrea sa acopere piata de blood&gore cu asa zisii « night seekers »,adica zombies infectati si setosi dupa sange.Se pare ca regizorul s-a zgarcit la efecte speciale pt ca arata ca naiba,basiclly ca niste oameni de guma ceva mai violenti.As fi fost multumit daca golul lasat de lipsa unei reflectii metafizice asupra singuratatii,ar fi fost umplut cu mult gore,violonece & sex dar si aici filmul este deficitar.Will Smith nu joaca neaparat rau,dar nici el nu poate acoperii toate lipsurile filmului.Ehh macar am mai facut si el un ban.
Concluzia un film destul de slab,cu un succes nejustificat din punctul meu de vedere,dar Hoollywood-ul are mana pe plusul imbecil al publicului si ofera filme pe masura.Daca cineva va propune sa mergeti la acest film refuzati politicos si replicati ca stiti din surse sigura ca nu se merita investitia.Daca sunteti accasa si nu aveti alta optiune la indemana si vreti sa vedeti cate patratele are abdomenul lui Will Smith, then by all means, be my guest.
Queen of the damned - recenzie
Filmul pe care il voi prezenta in urmatoarele randuri are ca sursa de inspiratie cartea uneia dintre cele mai scritoare de genul fantasy din zilele noastre, Anne Rice. Cartea pe care regizorii au dorit sa o ecranizeze se nu numeste "Regina Damnatilor" si face parte din seria "Cronicile Vampirilor". Din aceasta serie, prima carte transpusa pe marile ecrane a fost "Intreviu cu un vampir" in care rolurile principale au fost interpretate de actori precum Antonio Banderas, Tom Cruise si Brad Pitt, si a fost ecranizat in anul 1994.
Subiectele celor doua filme sunt legate intre ele, unele presonaje din " Interviu cu un vampir" fiind regasite si in "Regina Damnatilor".
Pe scurt, actiunea peliculei il are in centru pe infamul Vampir Lestat care, dupa un somn de secole, se trezeste si devine cantaret de muzica rock. El a infiintat o trupa de hard rock si a devenit imediat o celebritate. Puternica muzica a lui Lestat ajunge la urechile lui Akasha, regina milenara a vampirilor. Aceasta se trezeste din somnul ei adanc si este hotarata sa cucereasca lumea avandu-l pe Lestat ca sot. Cativa vampiri batrani se unesc si incearca sa o opreasca pe regina, chiar daca moartea acesteia ar insemna si moartea lor.
La soundtrack-ul acestui film au participat formatii si artisti rock renumiti, cum ar fi: Korn cu melodia "Forsaken", Disturbed cu "Down with the sickness" si Static-X cu "Cold"
In rolurile principale au intrepretat: Akasha - Aaliyah, Lestat - Stuart Townsend, Maharet - Lena Olin, Jesse - Marguerite Moreau.
In opinia mea, acest film este unul reusit, cu multa actiune, dar si cu scene romantice care relaxeaza putin atmosfera tensionata care se creaza in jurul personajelor principale. Eu cred ca orice iubitor al cartilor cu vampiri si al genului fantasy poate sa spuna ca "Regina Damnatilor" a fost o ecranizare reusita a unui bestseller.
Love in the time of Cholera
In complexul si senzualul oras Cartage din Columbia, un barbat asteapta 50 de ani pentru a-si gasi adevarata dragoste. Florentino Ariza, un poet ce lucreaza drept receptioner isi descopera pasiunea vietii in momentul in care o zareste pe Fermina Daza prin fereastra casei sale.
Printr-o serie de scrisori incarcate de romantism, Florentino reuseste sa trezeasca sentimente de dragoste in inima tinerei, insa tatal devine extrem de furios in momenul in care afla de relatie si jura sa-i tina despartiti pentru totdeauna.
Anii trec si Fermina se casatoreste cu un aristocrat pe nume Juvenal Urbino, ce a adus ordine si medicamente in oras, oprind epidemia de holera ce distrugea orasul. Dupa ce se intorc de la Paris unde stau cativa ani, relatia dintre poet si Fermina revine in actualitate.
Desi tanara nu raspunde incercarilor lui Florentino de a reinnoda povestea de dragoste, acesta are rabdare si e dispus sa astepte o viata de om pentru a fi cu ea.
STRALUCIREA (THE SHINING)
Filmul este o adaptare dupa romanul lui Stephen King si prezinta povestea unei familii formata din scriitoul Jack Torrance(interpretat de J.Nicholson), sotia sa si copilul lor, Danny. Jack isi gaseste o slujba ca ingrijitor al unui hotel din muntii Colorado pe timpul iernii si isi aduce familia sa stea cu el in aceasta perioada. Danny sufera de o asa numita "boala" si anume poate simti lucruri dinainte ca acestea sa se intample. Abilitatea sa se numeste "stralucire" si, odata ajuns in hotel, Danny incepe sa simta ca vor avea loc o serie de evenimente care il vor innebuni pe tatal lui.
Un film horror psihologic, cel putin din punctul meu de vedere, pentru ca te tine in suspans pana in ultima clipa, un joc actoricesc nu tocmai bun(Jack Nicholson joaca exceptional, la fel si baietelul, insa Shelley Duvall,sotia lui Jack Torrance,clacheaza cu maiestrie) si o poveste spusa mai fin decat cea din roman. Din acest punct de vedere, Stanley Kubrick(regizorul) a fost deseori comparat cu Stephen King, unii afirmand ca a privit totul dintr-un unghi mai simplu si mai usor de tolerat. Un film pe care il recomand tuturor fanilor Jack Nicholson sau Stephen King!
By Pipals(mi-am uitat parola)
Un film horror psihologic, cel putin din punctul meu de vedere, pentru ca te tine in suspans pana in ultima clipa, un joc actoricesc nu tocmai bun(Jack Nicholson joaca exceptional, la fel si baietelul, insa Shelley Duvall,sotia lui Jack Torrance,clacheaza cu maiestrie) si o poveste spusa mai fin decat cea din roman. Din acest punct de vedere, Stanley Kubrick(regizorul) a fost deseori comparat cu Stephen King, unii afirmand ca a privit totul dintr-un unghi mai simplu si mai usor de tolerat. Un film pe care il recomand tuturor fanilor Jack Nicholson sau Stephen King!
By Pipals(mi-am uitat parola)
RECENZIE - "Saw"
Thrillerul "Saw" sau, dupa traducerea in romana, "Puzzle mortal", este unul dintre cele mai apreciate filme de acest gen. Saw este regizat de James Wan si are in rolurile principale pe Danny Glover, Cary Elwes si Leigh Whannell. Este un film intens, foarte complex, cu o intriga naucitoare si un final surpriza care a socat publicul la festivalul de lansare.
“Este inspaimantator sa nu stii unde te afli sau ce se intampla cu tine, practic sa nu ai nici un fel de control. PUZZLE MORTAL este povestit din punctul de vedere al victimelor, nu din cel al politiei, asa cum se intampla de cele mai multe ori in thriller-urile cu care ne-am obisnuit. Pe masura ce filmul ruleaza, publicul descopera indicii odata cu personajele. Asa ca este foarte usor sa te identifici cu cei doi eroi." (Leigh Whannell)
Fiecare victima din acest film trebuie sa faca o alegere cutremuratoarede care de care depinde viata sa. Doi barbati se trezesc intr-o baie veche si murdara, legati de tevi cu lanturi . Intre ei se afla un cadavru care tine in mana un walkmen si un pistol. Fiecare gaseste cate o caseta audio in buzunar. Ascultand casetele, acestia afla ca se pot salva numai impuscandu-l pe celalalt intr-un timp de 8 ore... In alt plan apare o fata dependenta de droguri, Amanda, care nu a stiut sa isi pretuiasca viata si careia ucigasul, cunoscut sub numele de Jigsaw, incearca sa-i dea o lectie. Amanda trebuie sa caute cheia unui dispozitiv in stomacul unui cadavru ( care, de fapt, nu era chiar mort, ci doar lesinat ) intr-un anumit timp, altfel dispozitivul se va declansa automat si ii va face capul ferfenite.
Filmul uimeste atat prin subiect, prin felul cum reuseste sa mentina suspansul dar si prin intrebrile pe care ni le transmite: " Oare eu as fi dispus sa fac orice pentru a-mi salva viata? Oare eu profit indeajuns de viata mea si lucrurile pe care mi le ofera?".
Sunetele din scenele de suspans nu sunt tipice: niste viori scartaind si niste tobe batand enervant pe fundal. Apar ticaiturile de ceas, zgomote asemanatoare unor usi trantite, batai ale inimii, tipuri de sunete care nu apar in prea multe filme de acest gen. Deasemenea, lumina oarba, slaba, locuri intunecate care contribuie la realizarea unor imagini destinate filmului horror.
Desi filmul are atatea scene macabre, pline de sange si actiuni nemaivazute poate ca vrea sa transmita si un mesaj care iti da de gandit: incearca sa nu-ti bati joc de viata ta, ai grija cum o traiesti, ai grija ce profesie iti alegi, ai grija cum iti faci munca si incearca sa profiti cat mai mult de momentele placute ce-ti sunt oferite. (a sunat putin cam prea optimist, dar cam la asta ma trimite cu gandul acest film)
Iata si un mic filmulet cu cele mai reprezentative scene din primul film al seriei Saw.
“Este inspaimantator sa nu stii unde te afli sau ce se intampla cu tine, practic sa nu ai nici un fel de control. PUZZLE MORTAL este povestit din punctul de vedere al victimelor, nu din cel al politiei, asa cum se intampla de cele mai multe ori in thriller-urile cu care ne-am obisnuit. Pe masura ce filmul ruleaza, publicul descopera indicii odata cu personajele. Asa ca este foarte usor sa te identifici cu cei doi eroi." (Leigh Whannell)
Fiecare victima din acest film trebuie sa faca o alegere cutremuratoarede care de care depinde viata sa. Doi barbati se trezesc intr-o baie veche si murdara, legati de tevi cu lanturi . Intre ei se afla un cadavru care tine in mana un walkmen si un pistol. Fiecare gaseste cate o caseta audio in buzunar. Ascultand casetele, acestia afla ca se pot salva numai impuscandu-l pe celalalt intr-un timp de 8 ore... In alt plan apare o fata dependenta de droguri, Amanda, care nu a stiut sa isi pretuiasca viata si careia ucigasul, cunoscut sub numele de Jigsaw, incearca sa-i dea o lectie. Amanda trebuie sa caute cheia unui dispozitiv in stomacul unui cadavru ( care, de fapt, nu era chiar mort, ci doar lesinat ) intr-un anumit timp, altfel dispozitivul se va declansa automat si ii va face capul ferfenite.
Filmul uimeste atat prin subiect, prin felul cum reuseste sa mentina suspansul dar si prin intrebrile pe care ni le transmite: " Oare eu as fi dispus sa fac orice pentru a-mi salva viata? Oare eu profit indeajuns de viata mea si lucrurile pe care mi le ofera?".
Sunetele din scenele de suspans nu sunt tipice: niste viori scartaind si niste tobe batand enervant pe fundal. Apar ticaiturile de ceas, zgomote asemanatoare unor usi trantite, batai ale inimii, tipuri de sunete care nu apar in prea multe filme de acest gen. Deasemenea, lumina oarba, slaba, locuri intunecate care contribuie la realizarea unor imagini destinate filmului horror.
Desi filmul are atatea scene macabre, pline de sange si actiuni nemaivazute poate ca vrea sa transmita si un mesaj care iti da de gandit: incearca sa nu-ti bati joc de viata ta, ai grija cum o traiesti, ai grija ce profesie iti alegi, ai grija cum iti faci munca si incearca sa profiti cat mai mult de momentele placute ce-ti sunt oferite. (a sunat putin cam prea optimist, dar cam la asta ma trimite cu gandul acest film)
Iata si un mic filmulet cu cele mai reprezentative scene din primul film al seriei Saw.
marți, 3 iunie 2008
Rain Man(1988)
Film care a inregistrat un mare success, atat la public, situandu-se in topul filmelor cu cele mai mari incasari in 1988; cat si la critica de specialitate. Charlie Babbitt afla ca a murit tatal sau, care l-a alungat de-acasa in adolescenta. El are totusi naivitatea sa creada ca va mosteni ceva din avere, desi, traind pe cont propriu de suficient timp, ar fi trebuit sa stie cum merg lucrurile pe lumea asta. Tot ce i-a lasat este o masina decapotabila veche, un Buick 1949 si... un frate mai mare, de existenta caruia n-avea habar - Raymond, un autist cu o memorie prodigioasa, dar mai ales cu un talent extraordinar pentru calcule matematice, pe care le face mintal cu o rapiditate extraordinara.Acest Raymond este mostenitorul celor 3 milioane de dolari. Dupa ce Charlie esueaza in incercarea de a face un targ cu gardianul fratelui sau, il imprumuta de la azilul unde traieste cu speranta de a castiga jumatate din bani. In periplul de-a lungul si de-a latul tarii, adevarata odisee cu Buick-ul, fratii ajung sa se cunoasca unul pe celalalt si intre ei se dezvolta o afectiune reala... Filmul este un proiect pe care Hoffman si Cruise il planuisera demult. Levinson li s-a alaturat dupa alti trei regizori, care au cantarit ideea anterior. Un film in care totul se schimba pe parcursul derularii story-ului, cu exceptia lui Raymond.
Gladiatorul - recenzie
Filmul "Gladiator" ii proiecteaza pe cei care-l urmaresc in epoca de plina glorie a Imperiului Roman. Russell Crowe joaca rolul lui Maximus, un general roman care conduce trupele imperiului in incercarea lor de a cucerii teritoriile germane. Cand un Marcus Aurelius (Richard Harris) in varsta ii spune lui Maximus ca ar dori ca acesta sa conduca Roma dupa ce el se va stinge din viata, o confruntare clasica ia nastere intre soldatul curajos si atragator- care doreste sa se intoarca acasa la nevasta, fiul si ferma lui - si gelosul Commodus (Joaquin Phoenix), singurul fiu al imparatului, insetat de putere. Cumparat ca sclav de profitorul Proximo (Oliver Reed, in ultimul sau rol), Maximus trebuie sa ucida sau sa fie ucis in arena, luptand sa salveze nu doar propria persoana ci si viitorul imperiului pe care il iubeste si onoreaza. Filmul prezinta secvente de lupta terifiante, scene cu multimi de mii de oameni, si multe altele.Impecabilele scene cu gladiatori sunt violente si totusi incantatoare. "Gladitor" este un spectacol glorios umplut cu inima si suflet.
LORD OF THE DANCE
"Lord of the dance" este unul dintre cele mai vizionate spectacole de dans si mai aclamate turnee din toate timpurile.Premiera a avut loc la Dublin, în 1996, şi a fost un succes de casă. În martie 1997, "Lord of the Dance" a fost prezentat şi la ceremonia de premiilor Oscar.
Muzica:19th Century Shaker tune,adaptata de Sydney Carter
Munca lor este foarte grea,rezultatele sunt demne de Cartea Recordurilor.Dupa vizionarea unui spectacol ramai cu acel sentiment ca un lucru asa de greu (cum este dansul irlandez) este totusi atat de usor realizabil...
Celebrul spectacol "Lord of the Dance", în regia şi coregrafia renumitului Michael Flatley, va fi prezentat pe 5 iunie, la Sala Palatului din Bucureşti, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţi ai organizatorilor, Asociaţia Culturală de Teatru, Muzică şi Film Dracula.
"Lord of the dance" este unul dintre cele mai vizionate spectacole de dans si mai aclamate turnee din toate timpurile.Premiera a avut loc la Dublin, în 1996, şi a fost un succes de casă. În martie 1997, "Lord of the Dance" a fost prezentat şi la ceremonia de premiilor Oscar.
Michael Ryan Flatley (născut pe 16 iulie, 1958) este un dansator de step irlandez. A început lecţiile de dans la 11 ani, iar în 1975 a fost primul non-european care a câştigat concursul de dans irnalndez All-Ireland World Championship.
În prezent, Flatley are două companii de dans în turneu cu acest spectacol. Una dintre ele performează în SUA, Canada şi America de Sud, iar cealaltă în Europa şi Asia.
Versuri: Sydney B. Carter, 1963.Muzica:19th Century Shaker tune,adaptata de Sydney Carter
I danced in the morning when the world was begun,
And I danced in the moon and the stars and the sun,
And I came down from heaven and I danced on the earth,
At Bethlehem I had my birth.
Refrain
Dance, then, wherever you may be;
I am the Lord of the Dance, said he.
And I’ll lead you all wherever you may be,
And I’ll lead you all in the dance, said he.
I danced for the scribe and the Pharisee,
But they would not dance and they would not follow me;
I danced for the fishermen, for James and John;
They came to me and the dance went on.
Refrain
I danced on the sabbath when I cured the lame,
The holy people said it was a shame;
They whipped and they stripped and they hung me high;
And they left me there on a cross to die.
Refrain
I danced on a Friday and the sky turned black;
It’s hard to dance with the devil on your back;
They buried my body and they thought I’d gone,
But I am the dance and I still go on.
Refrain
They cut me down and I leapt up high,
I am the life that’ll never, never die;
I’ll live in you if you’ll live in me;
I am the Lord of the Dance, said he.
Refrain
Munca lor este foarte grea,rezultatele sunt demne de Cartea Recordurilor.Dupa vizionarea unui spectacol ramai cu acel sentiment ca un lucru asa de greu (cum este dansul irlandez) este totusi atat de usor realizabil...
Celebrul spectacol "Lord of the Dance", în regia şi coregrafia renumitului Michael Flatley, va fi prezentat pe 5 iunie, la Sala Palatului din Bucureşti, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţi ai organizatorilor, Asociaţia Culturală de Teatru, Muzică şi Film Dracula.
Potrivit organizatorilor, chiar facă Flatley nu mai performează, acesta ar putea veni la Bucureşti pentru a fi prezent la reprezentaţia show-ului său.
"Lord of the
Marile Sperante - recenzie de film
Bazat pe cartea lui Charles Dickens, filmul reda povestea lui Finn, un pictor ajuns in New York, unde o reintalneste pe dragostea sa din copilarie, Estella, o fata bogata si deosebit de capricioasa. Ajuns acolo, picturile sale se vand foarte bine si el cunoaste succesul, dar relatia sa cu Estella nu este chiar cum s-ar dori el.
Finn Bell este un baietel de opt ani care traieste, impreuna cu sora sa si "unchiul" Joe intr-un mic orasel de coasta din Florida. Desi sunt foarte saraci, Finn se bucura de viata simpla pe care o duce. Lui ii place sa picteze si viseaza ca va deveni artist.Maturizarea sa incepe insa brusc atunci cand Finn intalneste un detinut evadat care il forteaza sa-i fie de ajutor in incercarea de a scapa de urmaritori. Din cauza acestei aventuri, baiatul este trimis spre ingrijire la domnisoara Nora Dinsmoor, cea mai bogata femeie din zona. Dinsmoor este o batrana ciudata care si-a pierdut mintile in urma cu 30 de ani, cand logodnicul ei nu a mai venit la altar. La resedinta batranei, Finn o cunoaste pe nepoata acesteia, Estella. La numai 11 ani, Estella cunoaste bine diferentele dintre clasele sociale. Pentru ea, Finn nu prezinta nici un interes. Totusi, in ciuda avertismentelor domnisoarei Dinsmoor, baiatul se indragosteste de Estella si incepe sa-si faca planuri de marire: sa picteze pentru bogatasi si, astfel, sa se poata bucura de libertatea lor si de dragostea sa.Visurile sale par sa devina realitate cand, peste ani, tanarul Finn primeste sprijinul unui binefacator misterios. Finn se afirma in viata artistica a New York-ului si pare ca o va castiga pe Estella, dar surprizele, care nu sunt intotdeauna placute, nu s-au terminat pentru tanarul artist. Prea increzator, el cade prada chiar prea marilor sale sperante...
Filmul este ecranizarea romanului, cu acelasi nume, al lui Charles Dickens.
luni, 2 iunie 2008
Codul lui Da Vinci de Dan Brown - Recenzie
Cartea Codul lui Da Vinci apărută în anul 2004 este scrisă sub formă de roman, cu multe dialoguri. Debutează cu multe precizări despre două asociaţii secrete: Le Prieuré de Sion (Stăreţia Sionului) şi Opus Dei, o congregaţie catolică de o pietate ferventă, recunoscută de Vatican în pofida unor controverse pe care le-a iscat cu privire la unele tehnici de coerciţie şi spălare a creierelor.
Se vorbeşte despre moartea ultimului mare maestru Jaques Saunière, care făcea parte dintr-o confrerie secretă - Stăreţia Sionului - fondată în 1099, în timpul cruciadelor, de un duce francez, Godefroi de Bouillon şi care va deveni cunoscută în istorie sub numele de Ordinul Cavalerilor Săraci ai lui Hristos şi ai Templului lui Solomon, sau, mai pe scurt, Cavalerii Templieri. La o analiză mai atentă este evident că nu neapărat cruciaţii au întemeiat această congregaţie; trebuie să vedem şi subtextul acestei cărţi. Se cunoaşte faptul că după ce statul Israel a fost desfiinţat în anul 130 în timpul împăratului Adrian, în timpul răscoalei lui Bar-Kochba, împlinind profeţia Mântuitorului din capitolul XXIV al Evangheliei după Matei, despre sfârşitul Ierusalimului, că nu va mai rămâne piatră pe piatră, poporul ales s-a răspândit în diaspora, printre creştini. Interesant este că invazia arabă a luat cu sine reprezentanţi ai acestui popor care au fost duşi în Egipt, Africa de Nord, iar apoi, după ce arabii au ajuns în Spania şi Europa Centrală, o parte a poporului evreu a ajuns şi în această zonă a lumii. Reprezentanţii acestui popor, care aveau o imunitate extraordinară au rămas în Europa Occidentală, găsind acolo condiţii de existenţă. Autorul cărţii susţine deci că templierii au înfiinţat o congregaţie secretă, Stăreţia Sionului, care în aparenţă avea rolul să elibereze Locurile Sfinte, să-i păzească pe creştini, să lupte cu musulmanii. Cruciaţii şi mai ales cei care au înfiinţat acest ordin secret au săpat sub Templul lui Solomon, sub Sfânta Sfintelor, căutând secretele care veneau pe filieră istorică de la împăraţii evreilor. Acolo au fost ascunse multe secrete, cele mai importante secrete ale umanităţii, iar cel care deţine aceste secrete deţine şi puterea mondială. Între aceşti cavaleri templieri, care-şi aveau sediul în Franţa, la Paris şi mai apoi în Anglia, şi Biserica Romano-Catolică, au intervenit disensiuni din cauza influenţei politice exagerate la care aceştia ajunseseră. Astfel au fost momente în istorie, din secolul XI şi până în prezent, când printre lupte au fost şi momente de pace, de înţelegere, dar un fel de pax romana, între templieri şi papalitate, romanul surprinzând această luptă în zilele noastre, între Stăreţia Sionului şi organizaţia Opus Dei.
Dincolo de textura cărţii, de ţesătura narativă, de dialogurile extrem de interesante, aş vrea să înţelegem ce înseamnă Codul lui Da Vinci. Autorul pune în gura personajelor sale cuvinte ce constituie o blasfemie la adresa Mântuitorului Iisus Hristos. Este o blasfemie să spui aşa ceva despre Fiul lui Dumnezeu. Unul dintre personaje joacă rol dublu, face parte dintre ei, dar este şi în Opus Dei. Până la urmă este deconspirat şi rămâne în final nepoata lui Jaques Saunière. Mântuitorul este prezentat ca un personaj mitologic, un om minunat, un profet, excepţional, un taumaturg: ,Iisus Hristos a fost un personaj istoric de o forţă extraordinară, poate cel mai enigmatic şi mai charismatic lider pe care l-a cunoscut omenirea în toate timpurile". Autorul acreditează ideea că Iisus Hristos a fost un simplu muritor, un om obişnuit, a cărui divinitate a fost votată în cadrul Sinodului de la Niceea. Aceasta este ideea centrală a cărţii, restul nu ne interesează foarte mult
Se vorbeşte despre moartea ultimului mare maestru Jaques Saunière, care făcea parte dintr-o confrerie secretă - Stăreţia Sionului - fondată în 1099, în timpul cruciadelor, de un duce francez, Godefroi de Bouillon şi care va deveni cunoscută în istorie sub numele de Ordinul Cavalerilor Săraci ai lui Hristos şi ai Templului lui Solomon, sau, mai pe scurt, Cavalerii Templieri. La o analiză mai atentă este evident că nu neapărat cruciaţii au întemeiat această congregaţie; trebuie să vedem şi subtextul acestei cărţi. Se cunoaşte faptul că după ce statul Israel a fost desfiinţat în anul 130 în timpul împăratului Adrian, în timpul răscoalei lui Bar-Kochba, împlinind profeţia Mântuitorului din capitolul XXIV al Evangheliei după Matei, despre sfârşitul Ierusalimului, că nu va mai rămâne piatră pe piatră, poporul ales s-a răspândit în diaspora, printre creştini. Interesant este că invazia arabă a luat cu sine reprezentanţi ai acestui popor care au fost duşi în Egipt, Africa de Nord, iar apoi, după ce arabii au ajuns în Spania şi Europa Centrală, o parte a poporului evreu a ajuns şi în această zonă a lumii. Reprezentanţii acestui popor, care aveau o imunitate extraordinară au rămas în Europa Occidentală, găsind acolo condiţii de existenţă. Autorul cărţii susţine deci că templierii au înfiinţat o congregaţie secretă, Stăreţia Sionului, care în aparenţă avea rolul să elibereze Locurile Sfinte, să-i păzească pe creştini, să lupte cu musulmanii. Cruciaţii şi mai ales cei care au înfiinţat acest ordin secret au săpat sub Templul lui Solomon, sub Sfânta Sfintelor, căutând secretele care veneau pe filieră istorică de la împăraţii evreilor. Acolo au fost ascunse multe secrete, cele mai importante secrete ale umanităţii, iar cel care deţine aceste secrete deţine şi puterea mondială. Între aceşti cavaleri templieri, care-şi aveau sediul în Franţa, la Paris şi mai apoi în Anglia, şi Biserica Romano-Catolică, au intervenit disensiuni din cauza influenţei politice exagerate la care aceştia ajunseseră. Astfel au fost momente în istorie, din secolul XI şi până în prezent, când printre lupte au fost şi momente de pace, de înţelegere, dar un fel de pax romana, între templieri şi papalitate, romanul surprinzând această luptă în zilele noastre, între Stăreţia Sionului şi organizaţia Opus Dei.
Dincolo de textura cărţii, de ţesătura narativă, de dialogurile extrem de interesante, aş vrea să înţelegem ce înseamnă Codul lui Da Vinci. Autorul pune în gura personajelor sale cuvinte ce constituie o blasfemie la adresa Mântuitorului Iisus Hristos. Este o blasfemie să spui aşa ceva despre Fiul lui Dumnezeu. Unul dintre personaje joacă rol dublu, face parte dintre ei, dar este şi în Opus Dei. Până la urmă este deconspirat şi rămâne în final nepoata lui Jaques Saunière. Mântuitorul este prezentat ca un personaj mitologic, un om minunat, un profet, excepţional, un taumaturg: ,Iisus Hristos a fost un personaj istoric de o forţă extraordinară, poate cel mai enigmatic şi mai charismatic lider pe care l-a cunoscut omenirea în toate timpurile". Autorul acreditează ideea că Iisus Hristos a fost un simplu muritor, un om obişnuit, a cărui divinitate a fost votată în cadrul Sinodului de la Niceea. Aceasta este ideea centrală a cărţii, restul nu ne interesează foarte mult
REGINA MAMA - TEATRUL NATIONAL BUCURESTIAcum ceva timp am avut ocazia de a vedea la Teatrul National Bucuresti , sala Amfiteatru o piesa cu adevarat memorabila, si spun memorabila pentru ca face parte din putinele piese pe care le am vazut in ultimul timp de la care am parasit sala ca trezita dintr-un soi de transa, de parca ridicarea cortinei ( strict metaforic vorbind pentru ca sala este circulara, scena este in mijloc-deci nu veti gasi nici o cortina, realizandu se un dialog mult mai intim cu 
publicul) ar fi readus brusc la realitate publicul nauc si cu o mie de intrebari inca roindu-i in cap. Cred ca va veti da seama de valoarea actorilor: Olga Tudorache si Marius Bodochi care reusesc ei singuri sa tina publicul cu sufletul la gura timp de 3 ore si jumatate cat dureaza spectacolul.
publicul) ar fi readus brusc la realitate publicul nauc si cu o mie de intrebari inca roindu-i in cap. Cred ca va veti da seama de valoarea actorilor: Olga Tudorache si Marius Bodochi care reusesc ei singuri sa tina publicul cu sufletul la gura timp de 3 ore si jumatate cat dureaza spectacolul.Într-un dialog captivant şi alert despre iubire, egoism, moralitate - alături, dar şi împotrivă - o mamă şi fiul ei. Piesa lui Manlio Santanelli ne oferă şansa de a petrece o seară la curtea unei regine a scenei româneşti: Olga Tudorache.Manlio Santanelli, unul dintre cei mai importanţi dramaturgi italieni contemporani, urmaş plin de talent al lui Eduardo De Filippo, aduce în scenă două personaje – Regina, o mamă autoritară şi posesivă, şi fiul ei, Alfredo, un jurnalist ratat şi nevrotic. Ajuns în casa mamei sale bolnave sub pretextul dorinţei de a o îngriji, Alfredo vine cu intenţia ascunsă şi cinică de a-şi salva cariera printr-un reportaj de senzaţie, consemnând în detaliu ultimele zile şi moartea bătrânei doamne. Între cei doi protagonişti se menţine un raport ciudat, de aparentă animozitate, de agresivitate verbală, o relaţie tensionată care, treptat, se destinde sub povara amintirilor pentru ca în finalul surprinzător să capete accente tragice. za piesa.
Olga Tudorache, in ciuda varstei inaintate are o prestatie de exceptie: "Nu are rost să mă plimb printre adjective ca să explic ce înseamnă pentru teatrul românesc (…) faptul că şi-a recâştigat o mare actriţă. Am să spun doar că rolul Reginei s-a dovedit ideal pentru întoarcerea triumfală printre noi a unei personalităţi actoriceşti căreia termenul de monstru sacru i se potriveşte perfect" , asa cum remarca Alice Georgescu.
Nu am sa va mai spun decat ca piesa-atat prin text cat si prin interpretare este una din raritatile care va pot face sa plangeti si sa radeti in acelasi timp. V-o recomand cu caldura pentru o seara ploioasa de sambata ca alternativa la filmul de actiune de la tv. Garantez ca aici macar pauzele publicitare nu vor dura cate un sfert de ora :)
duminică, 1 iunie 2008
Memoriile unei gheise
Romanul spune povestea micuţei Chiyo, mezina unei familii sărace de pescari, vândută ca sclavă. Frumuseţea ei o ajută în vestitul Gion al anilor ‘30 să fie cumpărată de o okiya, o casă de gheişe. Aici, trecând peste toate piedicile şi intrigile, este educată pentru a deveni gheişă. Viziunii sale individuale a Gionului, se adaugă o imagine de ansamblu, a Japoniei dinaintea şi după cel de al doilea război mondial. Drumul în iniţierea gheişei, transformarea suferita de aceasta este dureroasa si de durata, dar se face fara a-I alunga inocenta iar batrânetea o gaseste împacata cu destinul ei pentru ca “…acum stiu ca lumea noastra nu e cu nimic mai durabila decât un val care se ridica din ocean”.
Aspectele pozitive ale romanului se menţin în sfera descrierilor gheişelor. Paginile cele mai fascinante mi s-au părut cele închinate proceselor de transformare din simplă femeie în gheişă, a educaţiei pe care o primeau ucenicele şi a regulilor ce le guvernau viaţa. Un loc aparte îl ocupă vestimentaţia gheişelor, asupra cărora Golden revine cu insistenţă. Alături de descrierea în amănunt a numeroaselor obiecte vestimentare purtate de gheişe şi a ritualului complex de îmbrăcare, descrierea minuţioasă a modelelor chimonourilor ajută şi mai mult la vizualizarea fascinantei culturi orientale.
Aspectele negative sunt ceva mai variate.În primul rând personajele par a fi uitate, trasate neglijent de un penel atât de atent la detaliile unui chimono. Chiar şi eroina romanului, Sayuri (pe numele ei de gheişă) este lipsită de profunzime şi văduvită de trăsături de caracter. Nimic din umilinţele copilăriei şi adolescenţei nu par să-i influenţeze sau să-i modeleze caracterul.
În al doilea rând, deşi vestit tocmai pentru faptul că descrie viaţa gheişelor, până la urmă romanul lasă un mare gol şi un mare semn de întrebare asupra adevăratei vieţi a acestor femei. Deşi autorul pare să fi făcut o masivă muncă de cercetare (vezi atenţia faţă de vestimentaţie şi machiaj), nu pare să fi pătruns cu adevărat misterele gheişelor. Romanul pare mai degrabă un răspuns la fanteziile lumii occidentale faţă de de ceea ce reprezintă gheişele.
Ba mai mult, Arthur Golden a fost dat în judecată de către celebra gheişă Mineko Iwasaki, care a reprezentat filonul după care a fost construit romanul. Se pare că Arthur Golden nu a respectat nici informaţiile primite în timpul interviurilor cu ea şi nici nu i-a protejat anonimatul. Ca răspuns, Mineko Awasaki a publicat la rândul ei un roman (Adevărata viaţă de gheişă), pentru a-şi prezenta în mod autentic experienţa ca gheişă.
Ba mai mult, Arthur Golden a fost dat în judecată de către celebra gheişă Mineko Iwasaki, care a reprezentat filonul după care a fost construit romanul. Se pare că Arthur Golden nu a respectat nici informaţiile primite în timpul interviurilor cu ea şi nici nu i-a protejat anonimatul. Ca răspuns, Mineko Awasaki a publicat la rândul ei un roman (Adevărata viaţă de gheişă), pentru a-şi prezenta în mod autentic experienţa ca gheişă.
Cu toate acestea, Memoriile unei gheişe este un roman interesant, dar unul uşor şi superficial.
Eu consider şi cartea la fel de bună ca filmul, dar trebuie să mărturisesc că sfîrşitul filmului m-a impresionat teribil prin profunzimea sa : “ Nu-i poţi spune soarelui “ mai mult soare ! “ sau ploii “ mai puţină ploaie ! “. Unui bărbat, gheişa îi poate fi soţie doar pe jumătate. Suntem soţiile amurgului. Şi totuSi, să găseşti bunătate, după atîta răutate, să înţelegi că o fetiţă cu mai mult curaj decât ştia ea, va găsi răspuns la rugăciunile ei…Nu se poate numi asta fericire?
La urma urmei, acestea nu sunt memoriile unei împărătese, nici ale unei regine. Sunt altfel de memorii…”
Eu consider şi cartea la fel de bună ca filmul, dar trebuie să mărturisesc că sfîrşitul filmului m-a impresionat teribil prin profunzimea sa : “ Nu-i poţi spune soarelui “ mai mult soare ! “ sau ploii “ mai puţină ploaie ! “. Unui bărbat, gheişa îi poate fi soţie doar pe jumătate. Suntem soţiile amurgului. Şi totuSi, să găseşti bunătate, după atîta răutate, să înţelegi că o fetiţă cu mai mult curaj decât ştia ea, va găsi răspuns la rugăciunile ei…Nu se poate numi asta fericire?
La urma urmei, acestea nu sunt memoriile unei împărătese, nici ale unei regine. Sunt altfel de memorii…”
The Rolling Stones: A bigger bang. 17 iulie 2007
Peste 50.000 de spectatori au participat anul trecut la mult-asteptatul concert sustinut de trupa The Rolling Stones pe Stadionul National din Bucuresti. Evenimentul a fost important atat pentru cei care ii asteptau inca din anii '70, cat si pentru generatiile noi, foarte multi tineri venind sa vada una din trupele ce au facut istorie in rock'n'roll.
Concertul de deschidere a fost sustinut de Iris, urmati de trupa britanica The Charlatans.Cei patru de la Rolling Stones, Mick Jagger, Keith Richards, Roonie Wood si Charlie Watts, insotiti de instrumentisti si de backing vocals, au urcat pe scena in jurul orei 21.25, concer
tul incepand cu melodia "Start me up". Au urmat "Let's spend the night together" si "Rought justice", dupa care chitaristul Keith Richards i-a luat locul lui Mick Jagger ca solist pentru doua piese, "You Got the Silver" si "Wanna Hold You". "Tumbling Dice" a fost piesa in timpul careia Mick Jagger i-a prezentat pe toti membrii grupului.
tul incepand cu melodia "Start me up". Au urmat "Let's spend the night together" si "Rought justice", dupa care chitaristul Keith Richards i-a luat locul lui Mick Jagger ca solist pentru doua piese, "You Got the Silver" si "Wanna Hold You". "Tumbling Dice" a fost piesa in timpul careia Mick Jagger i-a prezentat pe toti membrii grupului.Momentul de maxim al concertului a fost mutarea trupei de pe scena principala pe scena B, aflata in mijlocul gazonului, aceasta mutare fiind facuta prin intermediul unei scene mobile. Astfel, piesele "It's Only Rock and Roll (But I Like It)", "Satisfaction" si "Honky Tonk Woman" au fost interpretate in mijlocul publicului. Inca de la primele acorduri ale binecunoscutei "Satisfaction", toti cei 50.000 de spectatori au fost in picioare, strigand "I can't get no" alaturi de Mick Jagger,aceasta fiind una din melodiile pe care multi au asteptat chiar 30 de ani sa o vada live.
"Paint It Black" si "Jumping Jack Flash" au fost ultimele melodii din playlist, urmand dupa "You can't always get what you want, cantata de Mick Jagger alaturi de Lisa Fischer.
Din punct de vedere organizatoric, concertul a avut cateva puncte slabe. In primul rand, accesul pe stadion s-a facut foarte greu, existand o coada interminabila la intrare. Acesta a fost motivul pentru care numerosi spectatori, printre care si eu, nu au vazut decat ultima parte a concertului The Charlatans din deschidere. O alta problema a fost cea a cozilor de la standurile cu bauturi, fiind nevoie de cca 15 minute de inghesuiala pentru o Cola, in conditiile in care afara erau in jur de 30 de grade.
Cu toate astea, evenimentul in sine a fost unul foarte important, fiind cel mai mare si cel mai elaborat concert ce avusese loc pana atunci in Romania. Desigur, au existat pareri pro si contra, insa The Rolling Stones raman The Rolling Stones, un punct de reper in muzica. Concertul de la Bucuresti a fost de altfel penultimul concert al trupei, acestia retragandu-se dupa ultima reprezentatie , cea de la Londra.
vineri, 30 mai 2008
La rascruce de vanturi
Singurul roman al lui Emily Bronte, "La rascruce de vanturi", nu s-a bucurat de succes in momentul publicarii avestuia. Cu toate acestea, meritul, de a fi scris un roman de exceptie, ii este astazi recunoscut autoarei.
Plasat in Marea Britanie la sfarsitul secolului al-XVIII-lea, "La rascruce de vanturi" frapeaza in primul rand prin imbinarea stilului gotic, care fascineaza, dar si ingrozeste, cu cele doua povesti de dragoste care fac subiectul acestui roman. Desfasurarea actiunii este sustinuta si de cele doua domenii fictive, Whutering Heights si Thrushcross Grange, inspirate de Yorkshire-ul natal ai surorilor scriitoare.
Autoarea sublinieaza forta distructiva a dragostei, generata de conflictul dintre cele doua personaje principale: Catherine si Heathcliff, care desi impart o dragoste puternica, sfarsesc prin a se distruge reciproc.
Heathcliff (al carui nume s-ar traduce prin "o stanca arida") personaj intunecat, puternic si hotarat, este adoptat de familia Earnshaw, si se indragosteste de fiica acestora, Catherine, cu care traieste o frumoasa poveste de dragoste. Din pacate, fratele acesteia, Hindley, il trateaza cu cruzime, atragandu-si astfel ura "intrusului". Ajungand la un moment dat la Thrushcross Grange, Catherine este fermecata de stilul de viata victorian, si in urma conjuncturii de evenimente se marita cu Edgar Linton, cu care are si un copil, pe Cathy, dupa nasterea careia moare.
Simtindu-se tradat, Heatcliff fuge si se intoarce ca detinator a unei averi uriase, hotarat sa se razbune. Il ingroapa pe Hindley in datorii, mostenind Whutering Heights, dupa moartea acestuia, si luand astfel drepturile lui Hareton, fiul lui Hindley. Apoi se casatorete cu fiica familiei Linton, Isabella cu care are un baiat, pe Linton; fata de acestia da dovada de multa cruzime, ceea ce intr-un final duce la moartea Isabellei. Pe fiul sau il foloseste pentru a-l casatori cu Catherine cea tanara, ramasa si fara tata, devenind astfel si proprietarul Thrushcross Grange. Autoarea decide insa sa-l "omoare" si pe Linton, fiul lui Heatcliff, avand totusi un scop bine definit, care incheie romanul intr-o lumina optimista, scop de altfel usor de ghicit, acum cand se cunosc momentele si personajele importante.
Curiozitatea in legatura cu Heatcliff ar trebui satisfazuta citind romanul' totusi, de mentionat este ca in spiritul gotic, pe parcursul desfasurarii actiunii isi face aparitia si o prezenta supranaturala....
In concluzie, pentru a nu impune o parere, as spune ca "La rascruce de vanturi" este o carte cel putin interesanta, daca nu pentru povestile de dragoste si minutiozitatea realizarii ei, atunci macar pentru complexitatea personajelor care dezvaluie trasaturi usor de identificat si la oamenii secolului XXI.
Portocala Mecanica. Filmul.
Portocala Mecanica este o adaptare a romanului cu acelasi nume al lui Anthony Burgess (1962) realizata in 1971 de catre Stanley Kubrick. Actiunea se petrece in Marea Britanie, in 1995, unde Alex DeLarge (Malcom McDowell) este un delicvent de 16 ani carismatic si psihopat, care nu putea rezista fetelor dragute, violentei sau muzicii lui Beethoven. El este capul unei gasti de criminali. El descopera in curand ca amicii lui nu il mai vor ca lider, complotand impotriva lui. In cele din urma el ajunge la inchisoare. Acolo el semneaza ca voluntar al unor experimente lansate de catre guvern, in scopul de a reduce violenta in societate. Este torturat cu filme cu violenta excesiva, precum si cu muzica clasica. Dupa ce tratamentul s-a incheiat, Alex a fost trimis acasa, insa familia sa l-a "inlocuit" cu un chirias. Umbland prin Londra, el ajunge la casa unui scriitor a carui sotie fusese batuta, violata si omorata de catre Alex si prietenii sai. Mr Alexander il primeste pe Alex la el, folosindu-l impotriva guvernului, deoarece a auzit de cazul sau din ziare. Acesta isi da seama cine e Alex de fapt cand il aude cantand sub dus " Singing in the Rain " , melodie pe care o canta in noaptea in care i-a violat sotia. Mr Alexander incearca sa il drogheze pe Alex si sa il tortureze fortandu-l sa asculte Simfonia a Noua a lui Beethoven, inchizandu-l intr-o camera cu muzica la maxim. Baiatul incearca sa se sinucida, aruncandu-se de la geam, insa supravietuieste. Pe timpul recuperarii, este vizitat de Ministrul de Interne care a aranjat de la inceput tratamentul si ii pune lui Alex Simfonia A Noua, nestarnind nici un fel de reactie fizica de data aceasta. Cei doi fac o intelegere, lui Alex i se propune sa ii ajute la o campanie de publicitate in care el va demonstra tuturor ca tratamentul a functionat.
Acest film a fost interzis in Anglia timp de 30 de ani datorita continutului. Extrem de violent, insa si comic in anumite situatii, filmul este original, filmat excelent. Malcom McDowell este un actor nascut special pentru rolul lui Alex DeLarge.
Stanley Kubrick este producatorul si regizorul filmului, iar muzica clasica, este excelent aleasa de catre Wendy Carlos.
Ideea filmului pleaca de la " BUNATATE " . Dupa tratament, Alex devine un om BUN al societatii, insa nu dupa vointa sa, ci obligat de guvern, si nu vine din interior, asa cum este natural.
miercuri, 28 mai 2008
Nana - un anime de succes
Nana este un anime care a fost realizat dupa manga Nana desenata de Ai Yazawa.
Anime-ul le infatiseaza pe cele doua personaje principale feminine, amandoua numite Nana, care au plecat din orasul lor pentru a veni in Tokyo sa-si implineasca visele.
Nana Osaki si Nana Komatsu s-au intalnit in tren si au realizat ca exista multe coincidente intre el: ambele se numesc Nana, ambele au 20 de ani si ambele pornesc intr-o calatorie spre Tokyo pentru implinirea viselor.
Nana Osaki vrea sa devina un star rock pentru a-i demonstra fostului ei prieten, Ren Houjo (care actual este faimosul chitarist al formatie Trapnest), ca si ea poate deveni faimoasa facand ceea ce-i place, cantand.
Nana Komatsu vrea sa se mute cu prietenul ei Shoji Endo. Nana, foarte visatoare, crede ca, daca se muta cu Shoji, aceasta va fi fericita.
Ajungand la Tokyo cele doua Nana se despart, crezand ca nu se vor mai intalni niciodata, insa printr-o serie de coincidente, acestea ajung sa locuiasca impreuna, devenind prietene foarte bune.
Nana Komatsu ajunge sa aiba probleme in dragoste, trecand de la Shoji, la Takumi (basistul formatiei Trapnest) apoi la Nobu (chitaristul formatiei Blast sau Black Stones-formatia Nanei Osaki), si din nou la Takumi (deoarece aceasta ramane insarcinata cu el).
Nana Osaki ajunge sa-si formeze formatia dorita, doi din membrii acesteia erau membrii din fosta formatie, Yasu si Nobu, si noul venit Shin (un basist de exceptie, tanar si rebel). Ea ajunge pana la urma sa se intalnesca din nou cu Ren, moment in care cei doi isi aduc aminte de cat de mult se iubeau si ajungand sa fie din nou impreuna.
Povestea le pune in evidenta pe cele doua Nana, cu problemele lor de dragoste, cariera, bani si debutul formatie Blast care incearca sa concureze cu formatia Trapnest, prima parte a anime-ului fiind prezentata din punctul de vedere al lui Nana Komatsu, iar a doua parte din punctul de vedere al lui Nana Osaki. Fiecare personaj este pus in evidenta, talentele, calitatile si
defectele.
Anime-ul are 47 de episoade, acesta nu are un final concret, fiind continuat cu manga. Este desenat intr-un stil unic, in stilul Ai Yazawa: picioare extrem de lungi si subtiri, ochii mari, iar expresiile fetei uneori iesite din comun.
Soundtrack-ul anime-ului este unul de exceptie, fiind considerat ca o batalie intre doua formatii iar melodiile superbe capteaza atentia celui care urmareste anime-ul.
Primul episod:
Auditia lui Shin din episodul 10:
Primul live al formatiei Blast in Tokyo din episodul 15:
KINGS ON ICE - UN SHOW PLIN DE GRATIE
Pe data de 24 si 24 aprilie 2008 a avut loc la Sala Polivalenta din Bucuresti un spectacol incredibil, plin de eleganta si rafinament: Kings on Ice. Patinatorul Evgheni Pluşenko, acompaniat de Edvin Marton, cantaret la vioara, au incantat audienta de aproximativ 3000 de oameni cu un spectacol vizual, respectiv auditiv. Prima parte a fost deschisa de catre patinatorii de la "Cirque de Soleil", acompaniati de muzica lui Marton, dupa care si-a facut aparitia si Evgheni Pluşenko. Edvin Marton a interpretat arii celebre precum "Anotimpurile" de Vivaldi si chiar "Ciocarlia", sustinand ca nu poate parasi Romania fara sa cante si o piesa romaneasca.
In cea de-a doua parte a spectacolului, Evgheni Pluşenko, pe muzica filmului "Zorba Grecul", a prezentat în premieră programul artistic pe care îl va susţine la Campionatele Europene de patinaj artistic din 2009. Acesta "zbura" pe gheata pe ritmul impus de vioara lui Marton, lasand impresia ca pluteste, nu ca patineaza. Din programul sau nu au lipsit piruete, salturi, triplu axel etc.
Evenimentul a lasat un gust amar de supra-comercializare care a umbrit putin talentul artistilor( printre care si patinatoarea Surya Bonaly). Totusi, partea vizuala si auditiva a spectacolului compenseaza cu mult, ne face sa uitam pentru un moment de realitate si sa visam cu ochii deschisi.
In cea de-a doua parte a spectacolului, Evgheni Pluşenko, pe muzica filmului "Zorba Grecul", a prezentat în premieră programul artistic pe care îl va susţine la Campionatele Europene de patinaj artistic din 2009. Acesta "zbura" pe gheata pe ritmul impus de vioara lui Marton, lasand impresia ca pluteste, nu ca patineaza. Din programul sau nu au lipsit piruete, salturi, triplu axel etc.
Evenimentul a lasat un gust amar de supra-comercializare care a umbrit putin talentul artistilor( printre care si patinatoarea Surya Bonaly). Totusi, partea vizuala si auditiva a spectacolului compenseaza cu mult, ne face sa uitam pentru un moment de realitate si sa visam cu ochii deschisi.
sâmbătă, 24 mai 2008
RECENZIE
Nightwish, formatie de heavy metal simfonic face din concertele ei adevarate spectacole prin jocul de lumini puternice(in general albastru,verde si rosu), care coloreaza fumul,artificii, flacari care se imbina perfect cu muzica lasandu-ti amintiri pe care sa nu le poti uita prea usor.Eu iubesc aceasta trupa,iubesc muzica membrilor ei,dar lucrurile extraordinare pe care ei le fac pe scena ma impresioneaza si mai mult si cred ca voi ramane fana lor pe vecie.
Nightwish, formatie de heavy metal simfonic face din concertele ei adevarate spectacole prin jocul de lumini puternice(in general albastru,verde si rosu), care coloreaza fumul,artificii, flacari care se imbina perfect cu muzica lasandu-ti amintiri pe care sa nu le poti uita prea usor.Eu iubesc aceasta trupa,iubesc muzica membrilor ei,dar lucrurile extraordinare pe care ei le fac pe scena ma impresioneaza si mai mult si cred ca voi ramane fana lor pe vecie.
marți, 20 mai 2008
Spectacolul "MADE in Romania"
In viziunea mea acest spectacol a fost plin de umor si de povesti pline de haz. Cred ca a vrut sa reprezinte viziunea romaneasca asupra sufletului lumii. Aproape orice activitate omeneasca ce reprezinta conditia individului si a societatii a fost prezenta, scenele s-au derulat in imagini si ritmuri extraordinare, unde artele martiale se intalnesc cu valsul, iar parodia la adresa unor sintagme din filmul japonez e contrapunctata de vitalitatea unui dans popular romanesc. Spectacolul s-a bazat pe step, pantomima, dans, lumini si muzica, spirit si emotie. Cel mai mult m-a impresionat coregrafia si expresivitatea actorilor. Actorii au reusit sa transmita emotii puternice. Totul a fost pus la punct, ma refer la problemele tehnice de sonorizare si lumini.
Din distribuţie fac parte Carmen Ungureanu, Adrian Horobeţ, Richard Bovnovczki, Ileana Olteanu, Dragoş Huluba,Violeta Totir, Dana Cavaleru, Vlad Oancea, Lucian Maxim, Adriana Butoi, Andrei Vasluianu, Oxana Moravec, Ioana Visalon, Adriana Nicolae, Ion Parea, Adelaida Zamfira, Nicolae Nastasia, Eduard Dumitru, Ramona Cutina, Silviu Oltean, Florin Rosu, Mihai Baranga, Andreea Padurariu. Dintre toti acestia pe mine m-a impresionat Dragos Huluba, mi s-a parut ca el a reusit sa intretina tot farmecul spectacolului si ideea de umor. Episodul care mi-a ramas intiparit foarte bine in minte a fost cel cu parodia asupra filmului japonez. La acest episod am ras cel mai mult si cred ca si ceilalti din jur au simtit ca a fost un moment cheie. Mi-a placut ca publicul putea interveni direct pe scena, si ma refer la momentul in care dansatoarele actrite au venit in sala si au ales 4 sau 5 oameni(nu imi amintesc sigur cati) si au inceput sa faca cativa pasi de dans, iar la sfarsit baietii invitati din sala au trebuit sa ajute la o priza de dans. Si acest episod mi-a ramas intiparit in minte intrucat una din actrite l-a luat la dans pe unul din amicii mei francezi. A fost haios pentru ca saracul nu stia romana si nu a putut sa ii spuna ca el nu stie absolut de loc sa danseze, insa s-a descurcat destul de bine.
Am avut ocazia sa vad acest spectacol minunat de cura
nd. L-am vazut impreuna cu niste copii din Franta, care au venit in Bucuresti pentru schimb de experienta. Spectacolul mi s-a parut interesant, bine gandit si plin de umor de buna calitate. Ideea acestui spectacol apartine lui Dan Puric. Timp de cativa ani, Dan Puric a selectionat, cu migala unui cautator de aur un grup de tineri actori avand aptitudini similare cu ale sale, s-au perfectionat împreuna, au facut cateva spectacole împreuna, au facut apoi o companie teatrala împreuna – Passe Partout DP. Aceasta companie este responsabila de spectacolul "MADE in Romania".
nd. L-am vazut impreuna cu niste copii din Franta, care au venit in Bucuresti pentru schimb de experienta. Spectacolul mi s-a parut interesant, bine gandit si plin de umor de buna calitate. Ideea acestui spectacol apartine lui Dan Puric. Timp de cativa ani, Dan Puric a selectionat, cu migala unui cautator de aur un grup de tineri actori avand aptitudini similare cu ale sale, s-au perfectionat împreuna, au facut cateva spectacole împreuna, au facut apoi o companie teatrala împreuna – Passe Partout DP. Aceasta companie este responsabila de spectacolul "MADE in Romania".
In viziunea mea acest spectacol a fost plin de umor si de povesti pline de haz. Cred ca a vrut sa reprezinte viziunea romaneasca asupra sufletului lumii. Aproape orice activitate omeneasca ce reprezinta conditia individului si a societatii a fost prezenta, scenele s-au derulat in imagini si ritmuri extraordinare, unde artele martiale se intalnesc cu valsul, iar parodia la adresa unor sintagme din filmul japonez e contrapunctata de vitalitatea unui dans popular romanesc. Spectacolul s-a bazat pe step, pantomima, dans, lumini si muzica, spirit si emotie. Cel mai mult m-a impresionat coregrafia si expresivitatea actorilor. Actorii au reusit sa transmita emotii puternice. Totul a fost pus la punct, ma refer la problemele tehnice de sonorizare si lumini.
Din distribuţie fac parte Carmen Ungureanu, Adrian Horobeţ, Richard Bovnovczki, Ileana Olteanu, Dragoş Huluba,Violeta Totir, Dana Cavaleru, Vlad Oancea, Lucian Maxim, Adriana Butoi, Andrei Vasluianu, Oxana Moravec, Ioana Visalon, Adriana Nicolae, Ion Parea, Adelaida Zamfira, Nicolae Nastasia, Eduard Dumitru, Ramona Cutina, Silviu Oltean, Florin Rosu, Mihai Baranga, Andreea Padurariu. Dintre toti acestia pe mine m-a impresionat Dragos Huluba, mi s-a parut ca el a reusit sa intretina tot farmecul spectacolului si ideea de umor. Episodul care mi-a ramas intiparit foarte bine in minte a fost cel cu parodia asupra filmului japonez. La acest episod am ras cel mai mult si cred ca si ceilalti din jur au simtit ca a fost un moment cheie. Mi-a placut ca publicul putea interveni direct pe scena, si ma refer la momentul in care dansatoarele actrite au venit in sala si au ales 4 sau 5 oameni(nu imi amintesc sigur cati) si au inceput sa faca cativa pasi de dans, iar la sfarsit baietii invitati din sala au trebuit sa ajute la o priza de dans. Si acest episod mi-a ramas intiparit in minte intrucat una din actrite l-a luat la dans pe unul din amicii mei francezi. A fost haios pentru ca saracul nu stia romana si nu a putut sa ii spuna ca el nu stie absolut de loc sa danseze, insa s-a descurcat destul de bine. In final, as vrea sa va recomand acest spectacol de teatru plin de umor si care ofera un inteles diferit al poporului roman, prezinta imagini cheie si arata cat de bine se pot distra romanii, dar pot face si arta din asta, o arta vizuala a teatrului.
MY SASSY GIRL
Acesta este filmul despre care doresc sa scriu aceasta recenzie , (sper ca nu este cam tarziu sa o mai scriu
Se numeste "My sassy girl" si l-am vazut cat de cat recent asta insemnand acum o luna... Este un film atat drama ,cat si thriler,cat si o comedie, o comedie romantica. La inceput filmul mi s-a parut ceva obisnuit , banal poate, insa pe parcurs am observat ca nu e chiar asa, ajungand chiar sa mi si placa....
Este un film in regia lui: Yann Samuell si a aparut in 2007.
Este o poveste de dragoste care incepe foarte ciudat. Personajul principal isi intalneste viitoarea iubita intr-o statie de metrou cand o vede incercand sa se arunce in fata sinelor . El o salveaza, observa ca bause cam mult si o duce intr-o camera de hotel pentru a se odihni, lucru care-i cauzeaza multe probleme.... cu legea.... intr-un final cei doi se indragostesc...insa asa cum e si normal ceva tot le sta in cale: fata este nevoita sa plece din oras, cei doi promitandu-si ca se vor intalni dupa o anumita perioada de timp la umbra unui copac special pentru amandoi.Acest lucru nu se intampla, intalnirea propriu-zisa a celor doi realizandu-se cu ajutorul unei rude a baiatului (care de foarte multi ani isi dorea sa le faca cunostiinta , fara sa stie ca cei doi chiar se cunosc de dinainte!)
Finalul este unul reusit si fericit ca in majoritatea povestilor de acest fel... cei doi raman impreuna!
Dupa parerea mea este un film care merita vazut , pentru ca are o multime de scene comice(sptre exemplu cand ea incepe sa-l bata fara a fi vinovat...cum reactioneaza cineva cand o fata incepe sa-l bata mar pe un baiat?! ..incepe sa rada nu?)
Daca doreste cineva sa vada un mic filmulet despre acest film poate accesa urmatoarea adresa :http://www.youtube.com/watch?v=AxwMvZKY4Ro
Acesta este filmul despre care doresc sa scriu aceasta recenzie , (sper ca nu este cam tarziu sa o mai scriu
Se numeste "My sassy girl" si l-am vazut cat de cat recent asta insemnand acum o luna... Este un film atat drama ,cat si thriler,cat si o comedie, o comedie romantica. La inceput filmul mi s-a parut ceva obisnuit , banal poate, insa pe parcurs am observat ca nu e chiar asa, ajungand chiar sa mi si placa....
Este un film in regia lui: Yann Samuell si a aparut in 2007.
Este o poveste de dragoste care incepe foarte ciudat. Personajul principal isi intalneste viitoarea iubita intr-o statie de metrou cand o vede incercand sa se arunce in fata sinelor . El o salveaza, observa ca bause cam mult si o duce intr-o camera de hotel pentru a se odihni, lucru care-i cauzeaza multe probleme.... cu legea.... intr-un final cei doi se indragostesc...insa asa cum e si normal ceva tot le sta in cale: fata este nevoita sa plece din oras, cei doi promitandu-si ca se vor intalni dupa o anumita perioada de timp la umbra unui copac special pentru amandoi.Acest lucru nu se intampla, intalnirea propriu-zisa a celor doi realizandu-se cu ajutorul unei rude a baiatului (care de foarte multi ani isi dorea sa le faca cunostiinta , fara sa stie ca cei doi chiar se cunosc de dinainte!)
Finalul este unul reusit si fericit ca in majoritatea povestilor de acest fel... cei doi raman impreuna!
Dupa parerea mea este un film care merita vazut , pentru ca are o multime de scene comice(sptre exemplu cand ea incepe sa-l bata fara a fi vinovat...cum reactioneaza cineva cand o fata incepe sa-l bata mar pe un baiat?! ..incepe sa rada nu?)
Daca doreste cineva sa vada un mic filmulet despre acest film poate accesa urmatoarea adresa :http://www.youtube.com/watch?v=AxwMvZKY4Ro
marți, 13 mai 2008
Edvard Munch
Edvard Munch a fost un pictor norvegian, unul dintre pionerii artei moderne, considerat precursor al expresionismului, mai cu seamă un reprezentant al tradiţiei artistice europene decât a celei norvegiene. A fost prin natura sa un solitar, dar, paradoxal, l-au interesat foarte mult relaţiile interumane, care vor reprezenta esenţa creaţiei sale.
^(Edvard Munch- "Autoportret cu tigareta")
Edvard Munch se naşte la 12 decembrie 1863 la Loyten, în comitatul norvegian Hedmark. În 1881 intră la Şcoala Regală de Desen din Christiania (astăzi Oslo) şi se formează sub îndrumarea sculptorului Julius Middelthun. În 1882 frecventează atelierul lui Christian Krohg şi cursurile în aer liber conduse de Fritz Thaulow. Thaulow, apreciind talentul lui Munch, se hotărăşte să-i finanţeze o călătorie la Anvers şi Paris. Pleacă în 1885 la Paris, unde rămâne timp de patru săptămâni, şi ia contact cu cercurile artistice pariziene, fiind uimit de pictorii impresionişti. În 1889 organizează la Christiania prima sa expoziţie personală iar în 1892 participă la expoziţia Asociaţiei Artiştilor Berlinezi. În Berlin, realizează primele gravuri şi litografii. În timpul următoarei călătorii la Paris (1896) îşi expune lucrările la Salonul Artiştilor Independenţi şi la galeria Bing. Munch se îndepărtează de limbajul artistic impresionist, fiind mai interesat de valorile decorative şi de expresivitatea liniilor. În cadrul expoziţiei Secesiunii din Berlin (1902) expune 22 tablouri din ciclul Frize de viaţă. La Berlin, face primii paşi în domeniul graficii şi execută în special acvaforte şi litografii. În toamna anului 1908 se internează într-o clinică din Copenhaga din cauza unei accentuate depresiuni afective. În 1910 începe lucrările de decorare a Universităţii din Christiania. Timp de şapte ani pictează 11 pânze monumentale care ilustrează forţele eterne, dătătoare de viaţă: Soarele Istoria, Alma Mater (Universitatea, simbolul Ştiinţei). Între timp, - după 1933 - în Germania, autorităţile naziste îi consideră operele drept "degenerate" şi sunt retrase din muzeele germane. În perioada de ocupaţie a Norvegiei, Munch trăieşte retras în casa lui din Ekely, unde moare la 23 ianuarie 1944, la o lună după ce împlinise 80 de ani.
Tipatul (Skrik):
Opera lui Munch
Educaţia artistică a lui Munch în Norvegia se desfăşurase în spiritul tradiţiei naturaliste. Mai târziu, intrând în contact cu arta europeană şi mai ales cu cea franceză şi germană, artistul îşi elaborează propriul stil distinct. Atât picturile sale cât şi lucrările grafice se evidenţiază printr-un îndrăzneţ caracter inovator în sfera mijloacelor de realizare a operelor şi printr-o expresivitate abstractă a formelor.
Pictând tabloul Ţipătul, Edvard Munch pătrunde în lumea fricii şi a singurătăţii. În prim plan ţipă un om, al cărui trup contorsionat convulsiv şi gestul mâinilor care cuprind capul trădează o spaimă nemăsurată. Chipul gălbui se armonizează cu craniul cadaveric. Culorile mediului simbolizează starea psihică a personajului, albastrul întunecat reţine glasul sfâşietor şi-l reflectă cu ecou într-un golf larg, până sub cerul strălucitor , de un roşu sângeriu. În afara tabloului reprodus aici, de altfel cel mai cunoscut şi care se găsea în Galeria Naţională din Oslo, de unde a fost furat, mai există alte cincizeci versiuni diferite ale Ţipătului. Originalul furat a fost găsit în 2006.
Dansul vieţii, cel mai mare tablou din ciclul Frizele de viaţă, ilustrează amintirile, dorinţele, dezamăgirile şi experienţele artistului. Munch transformă o distracţie plăcută, cum este dansul, într-un balet al nălucilor.Moştenirea lui Munch
Măiestria cu care Munch a reuşit să dezvăluie secretele ascunse ale temelor abordate va fi un exemplu pe care îl vor urma mulţi alţi artişti. Ecourile surselor sale de inspiraţie sunt vizibile nu numai în lucrările expresioniştilor germani, ci şi în creaţia a doi pictori austrieci, Oskar Kokoschka şi Egon Schiele. Pictura lui Munch este studiată de asemenea cu atenţie de Lucian Freud, care a continuat la începutul activităţii sale artistice tradiţia germană a neorealismului (Neue Sachlichkeit). La fel ca Munch, Lucian Freud, servindu-se de liniaritatea desenului, reuşeşte să reproducă pe pânză propriile sale stări de spirit.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)