Codul lui Da Vinci de Dan Brown - Recenzie

Cartea Codul lui Da Vinci apărută în anul 2004 este scrisă sub formă de roman, cu multe dialoguri. Debutează cu multe precizări despre două asociaţii secrete: Le Prieuré de Sion (Stăreţia Sionului) şi Opus Dei, o congregaţie catolică de o pietate ferventă, recunoscută de Vatican în pofida unor controverse pe care le-a iscat cu privire la unele tehnici de coerciţie şi spălare a creierelor.
Se vorbeşte despre moartea ultimului mare maestru Jaques Saunière, care făcea parte dintr-o confrerie secretă - Stăreţia Sionului - fondată în 1099, în timpul cruciadelor, de un duce francez, Godefroi de Bouillon şi care va deveni cunoscută în istorie sub numele de Ordinul Cavalerilor Săraci ai lui Hristos şi ai Templului lui Solomon, sau, mai pe scurt, Cavalerii Templieri. La o analiză mai atentă este evident că nu neapărat cruciaţii au întemeiat această congregaţie; trebuie să vedem şi subtextul acestei cărţi. Se cunoaşte faptul că după ce statul Israel a fost desfiinţat în anul 130 în timpul împăratului Adrian, în timpul răscoalei lui Bar-Kochba, împlinind profeţia Mântuitorului din capitolul XXIV al Evangheliei după Matei, despre sfârşitul Ierusalimului, că nu va mai rămâne piatră pe piatră, poporul ales s-a răspândit în diaspora, printre creştini. Interesant este că invazia arabă a luat cu sine reprezentanţi ai acestui popor care au fost duşi în Egipt, Africa de Nord, iar apoi, după ce arabii au ajuns în Spania şi Europa Centrală, o parte a poporului evreu a ajuns şi în această zonă a lumii. Reprezentanţii acestui popor, care aveau o imunitate extraordinară au rămas în Europa Occidentală, găsind acolo condiţii de existenţă. Autorul cărţii susţine deci că templierii au înfiinţat o congregaţie secretă, Stăreţia Sionului, care în aparenţă avea rolul să elibereze Locurile Sfinte, să-i păzească pe creştini, să lupte cu musulmanii. Cruciaţii şi mai ales cei care au înfiinţat acest ordin secret au săpat sub Templul lui Solomon, sub Sfânta Sfintelor, căutând secretele care veneau pe filieră istorică de la împăraţii evreilor. Acolo au fost ascunse multe secrete, cele mai importante secrete ale umanităţii, iar cel care deţine aceste secrete deţine şi puterea mondială. Între aceşti cavaleri templieri, care-şi aveau sediul în Franţa, la Paris şi mai apoi în Anglia, şi Biserica Romano-Catolică, au intervenit disensiuni din cauza influenţei politice exagerate la care aceştia ajunseseră. Astfel au fost momente în istorie, din secolul XI şi până în prezent, când printre lupte au fost şi momente de pace, de înţelegere, dar un fel de pax romana, între templieri şi papalitate, romanul surprinzând această luptă în zilele noastre, între Stăreţia Sionului şi organizaţia Opus Dei.
Dincolo de textura cărţii, de ţesătura narativă, de dialogurile extrem de interesante, aş vrea să înţelegem ce înseamnă Codul lui Da Vinci. Autorul pune în gura personajelor sale cuvinte ce constituie o blasfemie la adresa Mântuitorului Iisus Hristos. Este o blasfemie să spui aşa ceva despre Fiul lui Dumnezeu. Unul dintre personaje joacă rol dublu, face parte dintre ei, dar este şi în Opus Dei. Până la urmă este deconspirat şi rămâne în final nepoata lui Jaques Saunière. Mântuitorul este prezentat ca un personaj mitologic, un om minunat, un profet, excepţional, un taumaturg: ,Iisus Hristos a fost un personaj istoric de o forţă extraordinară, poate cel mai enigmatic şi mai charismatic lider pe care l-a cunoscut omenirea în toate timpurile". Autorul acreditează ideea că Iisus Hristos a fost un simplu muritor, un om obişnuit, a cărui divinitate a fost votată în cadrul Sinodului de la Niceea. Aceasta este ideea centrală a cărţii, restul nu ne interesează foarte mult