Memoriile unei gheise

Romanul spune povestea micuţei Chiyo, mezina unei familii sărace de pescari, vândută ca sclavă. Frumuseţea ei o ajută în vestitul Gion al anilor ‘30 să fie cumpărată de o okiya, o casă de gheişe. Aici, trecând peste toate piedicile şi intrigile, este educată pentru a deveni gheişă. Viziunii sale individuale a Gionului, se adaugă o imagine de ansamblu, a Japoniei dinaintea şi după cel de al doilea război mondial. Drumul în iniţierea gheişei, transformarea suferita de aceasta este dureroasa si de durata, dar se face fara a-I alunga inocenta iar batrânetea o gaseste împacata cu destinul ei pentru ca “…acum stiu ca lumea noastra nu e cu nimic mai durabila decât un val care se ridica din ocean”.

Aspectele pozitive ale romanului se menţin în sfera descrierilor gheişelor. Paginile cele mai fascinante mi s-au părut cele închinate proceselor de transformare din simplă femeie în gheişă, a educaţiei pe care o primeau ucenicele şi a regulilor ce le guvernau viaţa. Un loc aparte îl ocupă vestimentaţia gheişelor, asupra cărora Golden revine cu insistenţă. Alături de descrierea în amănunt a numeroaselor obiecte vestimentare purtate de gheişe şi a ritualului complex de îmbrăcare, descrierea minuţioasă a modelelor chimonourilor ajută şi mai mult la vizualizarea fascinantei culturi orientale.

Aspectele negative sunt ceva mai variate.În primul rând personajele par a fi uitate, trasate neglijent de un penel atât de atent la detaliile unui chimono. Chiar şi eroina romanului, Sayuri (pe numele ei de gheişă) este lipsită de profunzime şi văduvită de trăsături de caracter. Nimic din umilinţele copilăriei şi adolescenţei nu par să-i influenţeze sau să-i modeleze caracterul.

În al doilea rând, deşi vestit tocmai pentru faptul că descrie viaţa gheişelor, până la urmă romanul lasă un mare gol şi un mare semn de întrebare asupra adevăratei vieţi a acestor femei. Deşi autorul pare să fi făcut o masivă muncă de cercetare (vezi atenţia faţă de vestimentaţie şi machiaj), nu pare să fi pătruns cu adevărat misterele gheişelor. Romanul pare mai degrabă un răspuns la fanteziile lumii occidentale faţă de de ceea ce reprezintă gheişele.
Ba mai mult, Arthur Golden a fost dat în judecată de către celebra gheişă Mineko Iwasaki, care a reprezentat filonul după care a fost construit romanul. Se pare că Arthur Golden nu a respectat nici informaţiile primite în timpul interviurilor cu ea şi nici nu i-a protejat anonimatul. Ca răspuns, Mineko Awasaki a publicat la rândul ei un roman (Adevărata viaţă de gheişă), pentru a-şi prezenta în mod autentic experienţa ca gheişă.

Cu toate acestea, Memoriile unei gheişe este un roman interesant, dar unul uşor şi superficial.
Eu consider şi cartea la fel de bună ca filmul, dar trebuie să mărturisesc că sfîrşitul filmului m-a impresionat teribil prin profunzimea sa : “ Nu-i poţi spune soarelui “ mai mult soare ! “ sau ploii “ mai puţină ploaie ! “. Unui bărbat, gheişa îi poate fi soţie doar pe jumătate. Suntem soţiile amurgului. Şi totuSi, să găseşti bunătate, după atîta răutate, să înţelegi că o fetiţă cu mai mult curaj decât ştia ea, va găsi răspuns la rugăciunile ei…Nu se poate numi asta fericire?
La urma urmei, acestea nu sunt memoriile unei împărătese, nici ale unei regine. Sunt altfel de memorii…”